Începând cu anul 1980, în „Economia Socialistă Multilateral Dezvoltată”, nevoia de ingineri cu specializarea TCM (Tehnologia Construcţiilor de Maşini) devenea din ce în ce mai mare. Ca răspuns la acestă comandă socială, numărul de locuri alocat Politehnicii din Bucureşti pentru specializarea menţionată este majorat cu 30%.

Astfel, numărul studenţilor admişi în anul întâi, la această specializare, ajunge la cifra de 320. Această majorare a numarului de studenţi a generat oportunităţi de promovare a unor cadre didactice tinere pe posturi de titulari ai unor cursuri. Cursul de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) are, începând cu anul universitar 1983-1984, trei serii paralele (A, B, C).

La seriile A şi B erau titulari prof. dr. ing. Ionel Gavrilaș şi conf. dr. ing. Ion Gheorghe. Pentru seria nou apărută (seria C) este desemnat titular şef lucrări dr. ing. Corneliu Neagu. Cele trei serii paralele s-au perpetuat şi după evenimentele dramatice din iarna anului 1989, care au condus la căderea comunismului în România.

Turbulenţele, spontane sau provocate, ce au avut loc în facultate la sfârşitul anului 1989 si începutul anului 1990, conduc la recuzarea de către studenţi a titularilor de la seriile A si B. Locul acestora este preluat de şef lucrări dr. ing. Aurelian Vlase, la seria A, şi şef lucrări dr. ing. Marian Gheorghe, la Seria B.

Titularii celor trei serii, Aurelian Vlase, Marian Gheorghe și Corneliu Neagu, au hotărât, în consens, ca de la an la an să permute seriile la car predau, ca simbol al „egalităţii” academice a celor trei titulari. Prin hotărârea biroului de conducere a catedrei, şef al colectivului de disciplină TCM a fost numit Corneliu Neagu, acesta având vechime mai mare de predare a cursului la învățământul de ingineri–zi.

În anul 1990, Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) îşi schimbă denumirea, devenind Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice (IMST). Sub coordonarea catedrei TCM, se înfiinţează specializarea Ingineria şi Managementul Sistemelor de Producţie (IMSP), a cărei denumire devine, mai târziu, Inginerie Economică Industrială (IEI).

În cadrul noii specializări se formau ingineri având cunoştinţe tehnice şi economice avansate în domeniul sistemelor şi proceselor de producţie. În planul de învăţământ al noii specializări au apărut discipline de graniţă, care să facă îmbinarea între abilităţile tehnice şi cele economico-manageriale ale absolvenţilor. Disciplina directoare a specializării a fost denumită Ingineria Sistemelor de Producţie (ISP), având derulare pe trei semestre: ISP1 şi ISP2 în semestrele 7 si 8 (anul de studii 4), iar ISP3 în semestrul 9 (anul de studii 5). Fiecare parte se încheia cu examen separat şi notă proprie în catalog.

În Biroul de conducere al catedrei TCM, s-a hotărât ca predarea cursului ISP1 să intre în sarcina profesorului Marian Gheorghe, iar cursurile ISP2 şi ISP3 în sarcina profesorului Corneliu Neagu. Unii colegi de la catedra de Management Industrial au avut opoziţii în legătură cu atribuirea cursului de ISP3 profesorului Corneliu Neagu, punând la îndoială competenţele titularului în problemele de organizarea producţiei.

Personal, am dovedit, încă de atunci, şi o pot dovedit şi acum, că pregătirea mea în acest domeniu a început încă de pe vremea când învățam la Şcoala Profesională de Ucenici din Fieni (1958-1961). De aceea am postat aici diploma primită la absolvirea şcolii, care ilustrează faptul că au existat două discipline fundamentale, una de Tehnologia Meseriei şi alta de Organizarea Producţiei, ambele promovate cu nota 10 (zece).

De altfel, la absolvirea acestei şcoli am realizat un proiect de diplomă, care avea ca temă „Reparaţia capitală a unei mori de ciment”. Proiect foarte compex, ce cuprindea tratarea temei atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric. Îmi amintesc că am formalizat partea organizatorică a reparației capitale cu ajutorul diagramelor GANTT. Se întâmpla pe vremea când persoanele pornite împotriva mea, la preluarea cursurilor ISP2 și ISP3, mai jucau încă „la marelle” pe trotuarul din fața blocului.

Trebuie să precizez faptul că Școala Profesională de Ucenici din Fieni, fiind continuatoarea Școlii de Arte și Meserii de dinainte de cel de al doilea război mondial, oferea elevilor săi competențe recunoscute atât la nivel național cât și la nivel internațional. Este cunoscut faptul că specialiștii formați la Școala Profesională din Fieni au construit fabrici de ciment, nu numai în țara noastră, ci și în alte țări, precum China, Iran, Irak, Siria etc. Pregătirea elevilor punea accentul pe inovare și mai puțin pe rutină. Îmi amintesc că, fiind confruntat cu problema reparării unor cuplaje de la podul rulant care se defectau foarte des, am realizat (proiectare-execuție) prima mea invenție: dispozitiv de danturat la interior cu freză disc-modul. Era în anul 1963, la vârsta de 19 ani.

Invenţia s-a născut dintr-o nevoie a atelierului mecanic (aşa cum se spune în teoria dezvoltării produselor): realizarea coroanelor cu dantură interioară ce intrau în componenţa cuplajelor de pe podurile rulante din halele de materie primă pentru fabricarea cimentului.

Tehnologia anterioară de danturare cuprindea următoarele faze: trasarea danturii interioare după dantura exterioară a piesei conjugate coroanei; prelucrarea danturii interioare prin mortezare după trasaj; ajustarea dinţilor prin pilire şi controlul fiecărui gol al danturii cu șablon din tablă. Dispozitivul, conform invenţiei, a permis reducerea timpului de prelucrare a danturi interioare de 4,8 ori. Totodată precizia danturii a crescut foarte mult, asigurând o durată de exploatare a cuplajului de 3 ori mai mare. Dispozitivul se mai folosea încă pe la sfârșitul anilor ’90, înainte ca fabrica de ciment să fie cumpărată de firma Heidelberg.

Calculul angrenajelor acestui dispozitiv l-am făcut conform celor învățate din cărțile ilustrului profesor universitar Emil Botez, „Angrenaje”, edițiile 1949 și 1953. Roțile dințate mi-au jalonat destinul, fiind prezente pregnant în viața mea de student și de cadru didactic universitar. Subiectul fabricării roților dințate a fost prilej de îndelungate dezbateri cu profesorul Ionel Gavrilaș la examenul de Tehnologia construcțiilor de Mașini (TCM) din anul 5 de studii universitare.

Așa cum am arătat în placheta „Un profesor bizar”, profesorul Ionel Gavrilaș „m-a ținut” la examen de la ora 8:00 până la ora 19:00 (11 ore). La încheierea examenului, știind că am fost propus pentru un post de asistent în catedră, mi-a zis să-l caut în toamnă întrucât n-a avut timp să mă examineze și din cursurile facultative de Tehnologii Neconvenționale. Nu pot încheia subiectul incitant al roților dințate fără a menționa că acest subiect a fost prezent și la examenul de admitere la doctorat, în anul 1972. Președintele comisiei de admitere a fost chiar marele prof. dr. docent Emil Botez. Doresc să le spun colegilor mai tineri că admiterea la doctorat se făcea pe baza unui examen riguros, cu probă scrisă și probă orală. Conducătorii de doctorat erau puțini, iar candidații mai mulți decât locurile oferite de Ministerul Învățământului.

Roțile dințate au fost prezente în viața mea și în cadrul contractelor de cercetare-dezvoltare realizate cu industria, cu deosebire în cazul echipamentelor de prelucrare a suprafețelor sferice prin strunjire și frezare. Solicitările în acest domeniu erau foarte mari, în contextul în care Nicolae Ceaușescu ceruse imperios fabricarea în țară a produselor care necesitau cheltuieli valutare pentru a fi cumpărate din țările occidentale. Aș dori să menționez faptul că partea aplicativă a tezei mele de doctorat s-a concretizat în proiectarea și realizarea de echipamente tehnologice de prelucrare a articulațiilor sferice pentru turbinele de 330 MW. Aceste articulații se importau din Franța. Prin asimilarea lor în fabricație la IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele din București), conform tehnologiei și echipamentelor dezvoltate în cadrul tezei de doctorat, s-au obținut economii valutare de un milion USD/an.

Menționez faptul că directorul de proiect în contractul cu IMGB a fost prea mult regretatul şef lucrări Gheorghe Bădescu, mentorul meu la început de drum în catedra TCM. O parte importantă a sarcinilor din contract i-au revenit lui Iulian Luncaş, acum profesor pensionar, dar încă activ la disciplina Proiectarea dispozitivelor. Echipa Bădescu-Neagu-Luncaș este cunoscută în întreaga țară și solicitată de numeroase întreprinderi pentru concepția și realizarea echipamentelor de prelucrare a pieselor sferice care se importau din țările occidentale.

Nu cred că este acum și aici locul pentru a menționa aceste întreprinderi. Dar nu pot trece mai departe fără să amintesc că IAIFO-Zalău (Întreprinderea de Armături din Fontă și Oțel din Zalău) avea de realizat, pentru un partener american, robineți sferici în gama de dimensiuni (16-600) mm. Conducerea întreprinderii a apelat la expertiza noastră în acest domeniu: cercetare-dezvoltare de echipamente tehnologice și tehnologie de grup pentru realizarea armăturilor sferice. Câștigul părții române, din acest proiect, a fost de 5 milioane USD/an.

Nu pot încheia această plachetă fără să spun că noi ne-am făcut datoria față de patrie, mai presus de doctrine și conjuncturi politice, pentru că am considerat că așa este normal. Suntem prea mici în fața istoriei pentru a rata șansa de a spune ceva prin faptele noastre.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Articole
2 comentarii »