Search Results

 15 aprilie 2020

„Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi” de Vasile Alecsandri

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 martie 2020

„Notă la comemorarea lui Renan” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolEmile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:

„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 aprilie 2017

Obsesia trecutului

Cu o distribuţie care le aduce în rolurile principale pe Rosario Dawson şi Katherine Heigl, primul film regizat de producătoarea veterană Denise De Novi, „Obsesia trecutului” („Unforgettable”) este un thriller psihologic care, din 28 aprilie 2017, are premiera pe marile ecrane din România.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 29 august 2012

„Ivan Turbincă” de Ion Creangă

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.

Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.

Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 21 ianuarie 2010

Dr. Parnassus

La fix doi ani de la tragica dispariţie a lui Heath Ledger, regretatul actor va putea fi admirat pentru ultima dată pe marile ecrane, odată cu premiera grandiosului film „Dr. Parnassus” („The Imaginarium of Doctor Parnassus”), din 22 ianuarie 2010 în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cinema City (Cotroceni, Cluj, Bacău) şi Odeon Cineplex (Cluj).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 iulie 2009

Periplul lui Baldassare

Periplul lui BaldassareCartea aceasta am primit-o în dar de ziua mea şi în aproape doi ani încă nu-mi găsisem timp pentru ea. Am luat-o în călătorie, convinsă fiind că un titlu atât de neincitant îl poate purta doar una dintre acele cărţi pe care le citeşti uşor şi cu detaşare, nicidecum o poveste captivantă.

Libanezul Amin Maalouf scrie cu mare uşurinţă şi se strecoară abil, precum corabia contrabandiştilor genovezi de mastic din Chios în apele Mediteranei, printre controversele iscate de apropierea Anului Fiarei, aşteptat în acele vremuri în 1666.

Călătoria iniţiatică pe care o consemnează Embriaco Baldassare, negustorul de rarităţi din Gibelet, răsuceşte trei odgoane ale planurilor povestirii într-un singur jurnal: călătoria în sine, de la Gibelet – străvechiul oraş Byblos denumit astfel în timpul cruciadelor – la Londra, fascinaţia crescândă a semnelor mistice exercitate asupra unui spirit cartezian de negustor respectat şi neintenţionata descoperire de sine la capătul unui drum epuizant.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nas lui ivan'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii