Search Results

 5 februarie 2008

Oile Domnului (Satul electronic)

Începând cu piesa de teatru „Oile Domnului (Satul electronic)”, vom prezenta, într-un ritm lunar, integrala creaţiei dramaturgice semnată Valeriu Butulescu. Îi mulţumim autorului pentru faptul că ne-a acordat dreptul de a include cărţile sale în Biblioteca Citatepedia (în ediţii digitale, desigur).

„Oile Domnului (Satul electronic)” este a cincea piesă de teatru scrisă de Valeriu Butulescu şi una dintre cele mai de succes. Prima dată a fost publicată în 2001 sub forma unui volum cu acelaşi titlu, la Editura Polidava.

Piesa este una caracteristică pentru stilul lui Valeriu Butulescu, atât de cunoscut din aforismele sale: gânduri profunde, camuflate cu umor, aşteptând să fie descoperite prin implicarea personală a fiecăruia. Piesa conţine multe idei şi replici memorabile, uneori chiar aforistice.

Nu întotdeauna lectura unui scenariu e o plăcere, însă „Oile Domnului (Satul electronic)” este un deliciu chiar şi din acest punct de vedere. Umorul face parcurgerea textului vioaie, însă de multe ori simţi nevoia să te opreşti măcar o clipă pentru a medita (şi aici apare avantajul lecturii faţă de vizionarea spectacolului).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 9 iunie 2022

Perfect Melody

Jonas Blue a lansat împreună cu Julian Perretta single-ul „Perfect Melody”. Piesa este cea mai recentă de pe viitorul proiect al lui Blue, „Together”, care prezintă muzică nouă lansată de-a lungul anului cu un talent global captivant, continuând mesajul lui Blue despre pozitivitate.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 mai 2022

Tradiție circulară (Conectat la natură)

Între 12 mai și 3 iulie 2022, la Muzeul Național al Țăranului Român, are loc „Tradiție circulară (Conectat la natură)”, o expoziție de artă contemporană colaborativă între meșteri tradiționali, care păstrează vii meșteșuguri arhaice, și artiști contemporani, care îmbină arta cu inovația și cu noile tehnologii.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 septembrie 2021

After All

Elton John & Charlie Puth lansează „After All”, o nouă piesă extrasă de pe materialul lui Elton John ce urmează să fie lansat, „The Lockdown Sessions”, o colecție de 16 piese, toate colaborările lui Elton John cu câțiva dintre cei mai captivanți artiști din lume, în prezent, precum Brandi Carlile, Charlie Puth, Dua Lipa, Eddie Vedder, Gorillaz, Lil Nas X, Miley Cyrus, Nicki Minaj, Rina Sawayama, SG Lewis, Stevie Nicks, Stevie Wonder, Surfaces, Years & Years, Young Thug și mulți alții.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 septembrie 2021

Who’s in Your Head

După ce au cântat un fragment din piesă în timpul turneului, super trio-ul nominalizat la premiile Grammy Jonas Brothers lansează noul lor single intitulat „Who’s in Your Head”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 26 februarie 2021

Efecte colaterale

Legendarul actor al Teatrului Nottara, Alexandru Repan, sărbătorește, vineri, 26 februarie 2021, 81 de ani pe scena vieții. Spectacolul „Efecte colaterale” de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, îl aduce în fața publicului chiar la aniversare. În foaierul Sălii Horia Lovinescu, o expoziție de fotografie aduce laolaltă instantanee impresionante cu cele mai importante roluri interpretate de Alexandru Repan pe scena Teatrului Nottara.

Alexandru Repan în „Blues”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nas lui ivan'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii