9 iunie 2021
„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată „Cea mai bună piesă a anului 2019”, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I.L Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20:00, la Sala Atelier.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
21 mai 2009
În anul 1890, la Universitatea din Oxford a fost stabilit un set de reguli ale polemicii civilizate, care mai sunt folosite şi astăzi în anumite medii. În lumea actuală, în care discuţiile ce apar prin sistemele de comentarii şi forumurile de pe internet devin destul de des polemice, este recomandat pentru orice persoană care se doreşte a fi civilizată să urmeze aceste reguli:
1. În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.
2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate, care sunt relevante în ce priveşte problema discutată.
3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.
4. Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine.
5. Etichetarea adversarului, prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu.
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
6 martie 2009
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:
Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
3 iunie 2008
A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.
Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
23 aprilie 2008
Fragmente din capitolul “Shakespeare – centrul canonului” al cărţii “Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, apărută la Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2007, în traducerea Deliei Ungureanu:
„Shakespeare şi Dante se află în centrul canonului pentru că ei îi depăşesc pe toţi ceilalţi scriitori prin acuitatea cognitivă, forţa lingvistică şi puterea de invenţie. S-ar putea ca aceste trei înzestrări să se contopească într-o pasiune ontologică, adică o capacitate de a se bucura sau, cum spunea Blake în Proverbs of Hell (Proverbele iadului): ‘Exuberanţa înseamnă frumuseţe’. Energiile sociale există în fiecare epocă, dar ele nu pot compune piese, poeme sau naraţiuni. Forţa creatoare este un dar individual, prezent în orice epocă, dar încurajat în mare măsură de anumite contexte, mişcări naţionale, pe care le vom studia doar pe segmente, pentru că unitatea unei epoci mari este, de obicei, o iluzie. A fost Shakespeare un accident?”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi