Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie.
El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.”
Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare cătră folosul societății, asemene graiuri sofistice sunt fără îndoială o știință ușoară, însă vrednică de defăimarea noastră.
„Dacă adevărul piere, atunci rămâne minciuna în existenţa noastră… Ave veritas!”
Hegel
Omul este măsura existenţei sale. Adevărul poate fi trepte pe care mulţi nu pot să le urce. Ele pot fi îndreptate spre cer sau poate spre adâncuri. În casele Domnului, când vrem să ne lepădăm de ce-am fost ieri, uităm că mâine vom fi aceiaşi. Sabia nu are tăiş pentru adevăr. Adevărul nu poate fi acoperit cu gunoi, nici în noi şi nici în alţii.
La Humanitas Multimedia a aoărut în format audio nuvela „Eduard şi Dumnezeu” de Milan Kundera, din volumul „Iubiri caraghioase”, în lectura inconfundabilă a lui Victor Rebengiuc.
Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decât blândă visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic” aproape. Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni îi împing pe eroii nuvelelor sale unul către altul: în doi, nu e loc de subtile ocoluri şi de inavuabile complexe; totul se reduce la expresia cea mai brutală a esenţialului. Cu nespusă luciditate şi cu enormă ironie, Kundera dezvăluie resorturile cotidiene ale relaţiei de cuplu, care sfârşesc prin a provoca un imens hohot de râs.
Chiar şi un scurt fragment este suficient pentru a simţi calitatea acestei lucrări:
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Nu încerc să cuprind iubirea într-o definiţie. E inutil. Nu s-au inventat cuvinte care să închidă iubirea în enunţuri concrete. Există doar încercări.
Cum înţeleg eu iubirea? Lacrimă de puritate picurată de divinitate în suflete alungate din Rai. Trăind într-un tărâm al mărginirii, omul caută neîncetat iubirea. Doar ea ne poate trimite spre infinit, spre libertatea neîngrădită de viaţă, timp, suferinţă.
Iubirea ne aruncă în abisurile morţii, ca apoi să ne învie din propria cenuşă, ridicându-ne pe culmile trăirii. Este un paradox neînţeles.
Andrea Bocelli, cunoscutul tenor la nivel mondial prezintă publicului un nou duet, „Pianissimo”, alături de mezzosoprana Cecilia Bartoli, înaintea lansării noului său album, de pe data de 13 noiembrie 2020. Scrisă de compozitorul Mauro Malavasi, care lucrează cu Andrea de aproape 30 de ani, piesa este compusă într-un stil minimalist și elegant, inspirat de compozitorul francez avangardist Erik Satie.
Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie.
Încarc...
