Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă primele reprezentaţii cu noua premieră „Kiritza sau jocul de-a…”, miercuri 13 (avanpremieră) şi joi 14 octombrie 2021 (premiera oficială), de la ora 20:00, la Sala Studio. Alături de soprana Oana Berbec din distribuți fac parte o mulţime de actori îndrăgiţi din trupa TNB: Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Costina Cheyrouze, Fulvia Folosea, Aylin Cadîr, Crina Semciuc, Victoria Dicu, Eduard Adam, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Ionuţ Toader, Emilian Mârnea, Axel Moustache, Petre Ancuţa. „Kiritza sau jocul de-a…” este o reverență de la un aristocrat al dansului pentru un aristocrat al condeiului din secolul al XIX-lea.

Cum altfel putea fi celebrat „veselul Alecsandri”, acum la 200 de ani de la nașterea sa, dacă nu cu o montare despre faimoasa coană Chirița, personajul care i-a încununat de succes cariera îndelungată de dramaturg?

Artist de primă mărime, talent plurivalent, maestrul Gigi Căciuleanu revine pe scena TNB cu o provocare în ritmuri dans-teatrale. O Kiritză a tuturor Chiriţelor lui Alecsandri, de la prima („Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă”, din 1850) până la ultima („Chirița în balon”, 1875), urmând să le recunoaşteți și pe celelalte două, cu toată galeria de personaje comice, aprinse de doruri şi patimi. Un spectacol având-o drept protagonistă pe bine-cunoscuta boieroaică de provincie, incultă, nepoliticoasă şi ahtiată după ranguri.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

În Conacul poetului Costache Conachi de la Țigănești, situat la 3 km de Tecuci, s-a născut la 17 august 1828 Ecaterina (Cocuța) Conachi.
Încercăm, în cele ce urmează, să reliefăm, în doar câteva fraze, meritele deosebite ale Cocuței la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 dar și ingratitudinea cumplită manifestată de poporul român, față de această eroină.

Când avea doar 17 ani, tatăl ei a căsătorit-o cu Nicolae Vogoride, un principe, de origine bulgară, incult și vicios. Fiind un slujbaș credincios turcilor, acesta ajunge în 1857 caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei.

După Războiul Crimeii (1853-1856), Puterile Garante au acceptat Unirea Principatelor Române, impunând condiția ca rezultatul scrutinului electoral (Divanurile ad-hoc) să fie pozitiv. Turcii și-au instruit supușii cum să-i obstrucționeze pe unioniști. Cocuța a intrat în conflict cu soțul său și i-a sprijinit pe cei din Partida națională, printre liderii căreia se afla și C. Negri, fratele ei vitreg. Rezultatul însă a fost negativ. Destinul celor două provincii românești căpătase brusc conotații sumbre. Se părea că totul este pierdut.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Vasile Ghica in Articole
Comenteaza! »

În vremurile dureroase prin care trecem, poeții au dreptul să facă politică? Sau se cuvine să rămână în rolul lor, deocamdată pasiv, de cântăreți ai acestei dureri?

Răspunsul nostru categoric este că ei au dreptul să facă orce, ca unii ce sunt oameni liberi, cu obligațiuni egale cu ale celorlalți cetățeni. Dacă este ceva în lume liber și inviolabil, acest ceva se refugiază în gândire, de la care decurge convingerea și, prin urmare, dreptul de a lucra într-un sens sau în altul.

Dar întrebarea se pune altfel: este în interesul patriei ca un mare poet, chiar dacă are și calități de om de stat, să cânte nefericirile țării sale, sau să lucreze, politicește, la salvarea ei?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.

Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
1 comentariu »

Se tânguiesc iarăși editorii că nu se vând cărțile. Se tânguiesc peste măsura văicărelilor dinadins stereotipate pentru a fi zilnic servite scriitorilor încărcați de manuscris și fometoși de onoare… Eminescu, Vlahuță, Caragiale, marii scriitori în viață nu se desfac decât foarte domol, dacă nu sunt chiar scandalos neglijați pe piață.

Sărăcia, concurența din partea spiritului sportiv, înălțarea generală a voinței în dauna inteligenței – de toate aceste explicații ni s-au ostenit de mult urechile, ni s-a plictisit capul. Sunt înțelese și admise fără rezistență. Criza librărească ne poate însă aduce aminte o altă întrebare, de care nu se pomenește adesea, deși are interesante legături cu chestia cetitului : cât citesc literații de meserie ei singuri, și ce fel de lectură își aleg?

Era odată, aici la noi, de șic consacrat, ca literații să citească puțin și pe apucate. Literații în înțeles restrâns, adică poeți, povestitori, autori dramatici. Se ziceau ei pe atunci și „autodidacți”, cu o întrebuințare cam liberă a cuvântului – și aceasta constituia ca un fel de diplomă specială scriitorilor literari. Asta era mai cu seamă pe vremea lui Caragiale-Vlahuță-Delavrancea. Eminescu, în această privință, a fost un izolat, cu dragostea lui aprinsă și serioasă de învățătură.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »