Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?… Omul pe care-l aveți acum în fața domniilor-voastre și care a scris, totuși, destule pagini de literatură humoristică, dezminte această părere… În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică.

Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă…, aer curat…, băi reci…, șpriț la gheață… Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai… incurabil decât oricând. În cele din urmă, doctorul i-a zis:
— Am încercat cu d-ta toate leacurile, toate procedeele, toate mijloacele de înveselire. Nu mai rămâne să-ți recomand decât unul singur…
— Care?
— Am auzit că s-a stabilit în orașul nostru de câtăva vreme un tip fenomenal… Un actor care-și joacă pe scenă propriile-i improvizații comice, un mare creator de veselie, care face pe toată lumea să râdă cu lacrimi. Du-te să-l vezi… Și dacă nici ăsta nu e în stare să te vindece, să te facă să râzi, eu unul nu mai am nici o putere, nu mai știu ce să-ți recomand — înseamnă că melancolia d-tale este incurabilă.
— Și… ăsta e ultimul d-tale cuvânt? întrebă pacientul.
— Da.
— Atunci s-a isprăvit cu mine. Trebuie să mă sinucid.
— Pentru ce?
— Pentru că omul la care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă… sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor!

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri, Umor
1 comentariu »

„Ne-a fost injectată nefericire”, spunea actorul Marcel Iureş într-un interviu privid munca patriotică, aşa zisa muncă „voluntară” din marea epocă. Eu spun că această injecţie a conţinut otravă sub diferite forme. Ne-a fost injectată, impusă, şi încă se mai încearcă să ne fie injectată în continuare „prostia”, „fudulia”, „grandomania”, „mârlănia”, „hoţia”, „mita şi şpaga”, toate acestea proporţional cu gradul în care ei ne „reprezintă” în politic şi instituţiile statului. Ei au beneficiat şi au stimulat, au impus toate acestea până astăzi. Au ajuns să nu se mai ferească, să ducă la extrem nesimţirea şi faptul că ei nu păţesc nimic, că lor le este permis orice. Totul îşi are originea în Epoca de Aur comunistă.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »