Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Despre cele două naturi incompatibile ale omului
O întrebare mă tulbură cumplit și-mi tocește întruna mintea în ascuțișul perfid, deja bont, al necunoașterii. (Căci, da, există și un fel de ignoranță insurmontabilă, de sistem, care face parte integrantă din entuziasmul în genere, prin natura sa, propulsor al cunoașterii și al emancipării care rezultă din vărsarea sa efectivă în natura umană).
Această întrebare mistuitoare și torționară ar putea fi pusă în cuvinte astfel:
De ce omului nu-i pasă, fie deloc, fie într-o cantitate absolut neglijabilă, de propria sa natură umană?
Continuare »
„Artă literară şi simplă literatură (Observaţii nepractice şi unilaterale)” de Paul Zarifopol
Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.
Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…
Continuare »
„Moliere şi gustul clasic” de Paul Zarifopol
„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.
Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.
Continuare »
Best-sellers for Worst-idiots
„Lumea de astăzi nu mai citeşte ca altădată!” a devenit un stereotip uzat de prea multele expuneri pe toate gardurile media. Nu zic, un minim sâmbure de adevăr se găseşte în fraza asta, dar puţini sunt cei care amintesc şi motivele pentru care se citea mai mult altădată. Parcă se feresc să spună că, practic, nu aveai de unde alege; din când în când se făcea coadă la câte o piesă de teatru ori un film care scăpa privirii (de regulă) agere a cenzorilor, foarte vigilenţi când era vorba de apărarea măreţelor înfăptuiri şi de evitarea spurcării înaltelor idealuri. Internetul de-abia ce ieşea prin anii ’80 din faşa propriei sale istorii.
Continuare »
De ce?
Ascut din cuvinte o alegorică poveste a nu ştiu câta oară roasă de adevărul realităţii cu fiecare pas crescător-descrescător şi cu stigmatul rostirii în cadenţa paşilor întrezăriţi dincolo de marginea albastră a orizontului, când Prometeu încă mai căuta amnarul şi cremenea într-o zi între răsărit şi asfinţit.
Monolog:
De ce frunzele sunt verzi şi nu albastre?
Pentru că atunci, lacrimile cerului s-ar risipi pe un trup albastru de frunză crezând că se naşte în alt cer.
Continuare »