30 mai 2022

Înalta Curte de Casație și Justiție, 160 ani

Romfilatelia introduce în circulație o nouă emisiune de mărci poștale aniversară dedicată uneia dintre cele mai reprezentative instituții a statului de drept, „Înalta Curte de Casație și Justiție, 160 de ani”, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființare, luni 30 mai 2022.

Emisiunea, compusă dintr-o marcă poștală, o coliță dantelată, o minicoală și un plic „prima zi” a emisiunii, este pusă la dispoziția colecționarilor și publicului interesat.

O scurtă incursiune în timp ne oferă câteva informații privind rolul și locul acestei instituții aflată într-o poziție cheie, cea de a promova neabătut supremația Constituției și a legilor justiției.

Anul 1862 înscrie în istorie numele de România atribuit Principatelor Unite, după ce capitala era stabilită la București, iar cele două parlamente (ale Moldovei și Munteniei) se reorganizează într-unul singur. Devansând transformările instituționale efectuate, conform Convenției pentru organizarea definitivă a Principatelor Unite Române, din 7 august 1858, de la Paris „se va înființa o Curte înaltă judecătorească și de Casație, comună ambelor Principate”.

Legea pentru înființarea Curței de Casațiune și de Justiție din 12 ianuarie 1861 a fost publicată în Monitoarele Oficiale ale celor două Principate la 23 ianuarie 1861 (Moldova) și 24 ianuarie 1861 (Țara Românească).

După stabilirea modului de organizare a instituției, cu trei secții: a reclamațiilor, civilă și criminală, la 15/28 martie 1862, membrii Curții de Casațiune și de Justiție au depus jurământul în fața domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Legea din 12 ianuarie 1861 a rămas în vigoare, (cu modificări aduse în anii 1864 și 1905), până în anul 1925, când a fost adoptată Legea pentru Curtea de Casație și Justiție.

În regimul comunist, în urma adoptării Constituției din 1948, Înalta Curte de Casație și Justiție devenea Curtea Supremă, iar funcția de control al legalității actelor administrative este suprimată.

Ca urmare a adoptării Constituției din 1952, Curtea Supremă devenea Tribunalul Suprem, denumire pe care avea să o poarte aproape patru decenii în regimul comunist.

Odată cu adoptarea Constituției din 1991, instanța supremă a României devine Curtea Supremă de Justiție, iar prin adoptarea Legii Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, se revine la tradiția reglementării instanței supreme prin lege proprie.

În urma revizuirii Constituției României, în anul 2003, instanța supremă a revenit la denumirea sa istorică – Înalta Curte de Casație și Justiție.

De la înființarea sa, până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție a exercitat atât o funcțiune de instanță judecătorească, în principal ca instanță de casație, cât și atributul de a asigura interpretarea unitară a legii și chiar de a formula propuneri privind îmbunătățirea legislației naționale.

Inițial instanța supremă a funcționat în fostul sediu al Înaltei Curți din Țara Românească, imobil considerat impropriu pentru activitatea sa.

În anul 1890, s-a pus piatra de temelie a viitorului Palat de Justiție, iar în anul 1895 a avut loc inaugurarea acestuia, în prezența Regelui Carol I, a Reginei Elisabeta I, a președintelui Consiliului de Miniștri, D. Sturdza, a ministrului justiției, E. Stătescu și a prim-președintelui Curții, Constantin Schina. Palatul de Justiție a constituit sediul instanței supreme timp de peste un secol. În anul 2000, sediul Curții Supreme de Justiție a fost mutat în imobilul din Strada Batiștei nr. 25. La 160 de ani de la începerea activității chestiunea asigurării unui sediu adecvat instanței supreme rămâne încă dechisă.

După revenirea României la democrație, în urma Revoluției din 1989, instanța supremă și sistemul judiciar în general au fost racordate la valorile fundamentale care au guvernat înființarea și consolidarea acestora. Urmând procesul evolutiv al întregii societăți românești, începând cu anul 2007, instanțele judecătorești din România devin și instanțe europene, marcând ireversibil asumarea necesității evoluției sistemului public al justiției către standardul de independență, imparțialitate, calitate și competență dorit de cetățeni.

O analiză retrospectivă reliefează faptul că, de-a lungul celor 160 de ani ai istoriei sale, Înalta Curte a fost de multe ori un veritabil promotor al evoluției sociale, asigurând echilibrul relațiilor sociale în perioade de transformări istorice extraordinare; alteori, însă, în perioadele de adormire a democrației românești, sistemul judiciar și cea mai importantă instanță a lui au fost folosite ca instrument de coerciție și persecuție politică, de impunere a unui sistem totalitar. Cunoașterea și asumarea inclusiv a acestei fațete a evoluției istorice a instanței supreme, dar și a societății românești în ansamblu, reprezintă nu numai un atât de necesar exercițiu de penitență, dar mai ales garanția ca astfel de situații să nu se mai repete niciodată în viitor.

În imaginile mărcii poștale cu valoarea nominală de 10 lei și a mărcii coliței dantelate cu valoarea nominală de 32 lei, sunt reproduse siglele aniversare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se remarcă pregnant însemnele justiției și cei 160 de ani sărbătoriți de instituție.

Imaginile statuetelor reproduse pe marca poștală și în ansamblul grafic al coliței dantelate aparțin Zeiței dreptății, simbol al justiției drepte.

Eșarfa care acoperă ochii Zeiței arată că dreptatea trebuie să se facă cu imparțialitate. Balanța purtată în mâna dreaptă ar cântări toate probele și ar arăta, în condiții de imparțialitate, unde este dreptatea. Sabia, din mâna stângă, reprezintă simbolul executării hotărârii rezultate în urma judecății Zeiței, cunoscută sub numele de Themis. În mitologia greacă, este fiica zeităților Uranus și Geea (a cerului și a pământului). Themis înseamnă „legea naturii” considerată personificarea ordinii divine.