Romfilatelia – Curtea de Conturi a României (1992-2022)
Cu ocazia aniversării a treizeci de ani de la reînființarea instituției supreme de audit fundamentală pentru orice construcție democratică, Romfilatelia introduce în circulație joi, 8 septembrie a.c., emisiunea de mărci poștale Curtea de Conturi a României (1992-2022).
În cadrul emisiunii, alcătuite din două mărci poștale, cu valorile nominale de 10 Lei și 10,50 Lei, două minicoli, un bloc dantelat de patru timbre și un plic prima zi, sunt redate elemente identitare, respectiv siglele oficiale și aniversare ale instituției și sigle ce prezintă apartenența acesteia la organizații internaționale și clădirea în care instituția își are sediul.
Înființată în 1864 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Înalta Curte de Compturi a avut un rol semnificativ în dezvoltarea statului român modern. O instituție menită să vegheze asupra modului de administrare a resurselor financiare ale țării nu putea lipsi din statul modern care se înfiripa.
Constituția României din 1991 a repus Curtea de Conturi în ansamblul instituțiilor esențiale ale statului democratic, după o perioadă de desfiinţare. Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost adoptată și promulgată apoi de Președintele României, în 8 septembrie 1992.
În prezent, Curtea de Conturi parcurge un amplu proces de modernizare care implică transformarea instituțională prin modificarea cadrului normativ specific și definirea de obiective strategice care să îi ghideze activitatea în anii ce vor urma.
Emisiunea va fi disponibilă de joi, 8 septembrie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul Relații Publice: tel: 021 / 336 93 92 sau pr@romfilatelia.ro
Romfilatelia mulțumește reprezenanților Curții de Conturi a României pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.