Search Results

 20 aprilie 2021

Festivalul Judeţean de Poezie „Ion Cozmei”, ediţia a III-a

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Primăria comunei Șerbăuți, organizează, în perioada 13 – 15 mai 2021, ediția a III-a a Festivalului Județean de Poezie „Ion Cozmei”.

După cum spun organizatorii, concursul își propune să aducă în atenția elevilor noțiuni despre viața și opera poetului Ion Cozmei și, totodată, să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor din învățământul gimnazial și liceal.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 iunie 2019

Festivalul Concurs Internaţional „Întâlnirea Epigramiştilor”

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) „Ștefan Tropcea”, organizează cea de a XXXII-a ediție a Festivalului Concurs Internațional „Întâlnirea Epigramiștilor”. Manifestarea are loc, în perioada 27-29 septembrie 2019, la Brăila.

Temele pentru ediția din acest an sunt „dusul de nas” (2 epigrame) și „gol” (2 epigrame).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 ianuarie 2018

„Artă literară şi simplă literatură (Observaţii nepractice şi unilaterale)” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolMadame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 23 decembrie 2016

La La Land

Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (interpretată de Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (interpretat de Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, „La La Land” aduce o poveste de dragoste emoţionantă cu ritm şi muzică, în premieră, din 23 decembrie 2016, în cinematografele din toată ţara.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 noiembrie 2016

„Artişti şi idei literare române: Publicul şi arta lui Caragiale” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolZița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.

Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 iulie 2016

„Despre duel” de George Topîrceanu

În urma unor apostrofe parlamentare, cu aluzii gingașe la mamă, două persoane din lumea noastră politică și suprapusă au fost gata să purceadă pe teren și să schimbe, vorba ceea, două gloanțe fără rezultat.

Dar faptul nu s-a consumat. Martorii celor două părți apostrofante (e vorba de martori de onoare, nu de cei oculari) au contramandat ceremonia și-au închis definitiv incidentul, prin procese-verbale și alte tertipuri medievale. Nu ne mai rămâne alta de făcut, prin urmare, decât să regretăm că ne-am alarmat degeaba ― și să notăm aici câteva reflecții tardive cu privire la duelul din zilele noastre.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'gramatical'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii