Poezie de Lelia Mossora

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lelia Mossora in Poezii, Video
Comenteaza! »

Muzeul Național al Țăranului Român aşteaptă publicul miercuri, 3 noimebrie 2021, de la ora 18:00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziţiei in memoriam Juliana Frabitius Dancu, „Fereastra de la parter”. Curatorul expoziţiei este scenografa Sanda Mitache.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

În perioada 1-5 septembrie 2021, Central European Film Festival cheamă publicul la cea de-a cincea ediție a evenimentului „Noua realitate”, în mai multe spații din Timișoara (Aula Magna a Universității de Vest, Garnizoană, Grădina de Vară). În aceste momente, în care realitatea cotidiană e supraîncărcată de schimbări, suntem apostolii unei noi realități, una a ficțiunii prin film. Tema din acest an, „Noua realitate”, este o temă care este deschisă jocului imaginației cu realitatea. Imposibilul imposibil vs. imposibilul posibil.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Ştiri
Comenteaza! »

Dora Gaitanovici, cântareață și compozitoare, ne încântă din nou cu delicațetea, sensibilitatea și talentul său incontestabil, expuse în noul single, „Doar eu”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Muzică, Video, Ştiri
Comenteaza! »

A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte.

Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine.

De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei.

În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

E un amurg de toamnă târzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde.

Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însângerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul până aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrâne.

Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pământ, ca o arătare, a început să plângă un cântec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vântului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorânduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decât celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cânte un cântec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »