Versuri de Mariana Marin, din volumul „Zestrea de aur” (2002)

1 voturi

Încarc...

Publicat de Luminiţa Şorega in Poezii, Video
Comenteaza! »

Poezie de Mariana Marin

1 voturi

Încarc...

Publicat de Luminiţa Şorega in Poezii, Video
Comenteaza! »

Motto: „Un visător este cineva care își poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii, iar pedeapsa lui este ca zărește zorile înaintea restului lumii.” (Oscar Wilde)

Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Cea mai importantă operă a sa este romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), în care găsim o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Critică literară, Interviuri, Poezii
1 comentariu »

Sâmbătă, 6 iulie 2019, începând cu ora 17:30, în Piaţa Mesu Bidda din zona centrală a oraşului Gavoi, poeta Ofelia Prodan şi traducătorul Mauro Barindi participă, în cadrul programului Festivalului Literar al Sardiniei, la o discuţie cu scriitorul şi jurnalistul italian Stefano Sgambati. Evenimentul este moderat de jurnalistul şi bloggerul Ignazio Caruso. Discuţia se axează pe cele mai recente publicaţii ale autorilor invitaţi: „Elegie allucinogene” (Forme Libere, Trento, 2019) de Ofelia Prodan, respectiv „La bambina ovunque” (Mondadori, Milano, 2018) a lui Stefano Sgambati.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poezii, Ştiri
Comenteaza! »

România participă, pentru al unsprezecelea an consecutiv, cu un stand naţional organizat de Institutul Cultural Român, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, desfăşurată în perioada 9-13 mai 2019. Tema ediţiei cu numărul 32 a Salonului este „Il gioco del mondo” („Jocul lumii”), iar conceptul standului României, cu o suprafaţă de 120 mp şi o grafică ce evocă apartenenţa culturii noastre la cultura europeană, precum şi contextul în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, este Romania: „România: cultura română – cultura europeană” („La cultura romena – cultura europea”).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »