Pe 31 octombrie 2018, la Bucureşti, a fost o seară memorabilă. Lucrarea „Țărăncuţă cu basma albă” de Nicolae Grigorescu, provenind din colecția unui fost judecător de la Curtea Supremă, estimată iniţial la valoarea de 50.000 – 90.000 euro, a fost adjudecată în cadrul Licitației Artmark de toamnă pentru suma de 350.000 euro, devenind o nouă cea mai bine vândută lucrare de Nicolae Grigorescu.
Sâmbătă, 28 martie 2015, ora 18:00, la Petroşani, are loc premiera absolută a comediei “Herghelia albastră”, de Valeriu Butulescu.
Deşi a fost scrisă acum şase ani, iar în aprilie 2010 pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (la “Gala Premiilor Uniter”) preşedintele Ion Caramitru a nominalizat-o pentru “Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 2009”, lucrarea se joacă, în premieră absolută, abia acum. Motive sunt mai multe. Unul, chiar foarte obiectiv: textul complex, ridică mari probleme de interpretare pentru că acţiunea (de mare diversitate) este centrată pe numai patru personaje.
Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, este subiectul unui articol din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, semnat de Irina Eliade:
Apropiindu-ne de acel loc privilegiat – scena – unde chipul actorului cu greu poate fi deosebit de masca personajului, zâmbetul de grimasă, pasul cu grijă făcut de saltul imprudent şi cuvântul îndelung cântărit de replica spontană, vom avea, credem, mai multe şanse de a-l întâlni pe Molière decât încercând să reclădim puntea, astăzi prăbuşită, ce va fi legat cândva omul supus contingenţelor de cel care a izbutit să le depăşească, alcătuindu-şi opera. Oricare vor fi fost motivele care l-au îmboldit pe tânărul burghez să se „declaseze” intrând în tagma actorilor, cert este că opţiunea lui Molière pentru teatru s-a dovedit a fi nu fapta nesăbuită a unui tânăr îndrăgostit de o actriţă sau a unui fiu doritor să scape de tutela unui burghez cu vederi înguste, ci un gest dictat de motive mult mai profunde.
Fragmente din capitolul „Eminescu şi Novalis” al volumului scris de criticul Zoe Dumitrescu-Buşulenga despre „Eminescu şi romantismul german”, apărut la Editura Eminescu, Bucureşti, 1986:
„Cel mai proeminent poet al romantismului german, Friedrich von Hardenberg (Novalis), care a dat Şcolii de la Jena cea mai mare strălucire, a rămas după incredibil de scurta sa existenţă (între 1772-1801) încă o ciudată prezenţă pe cerul gândirii şi creativităţii europene. Aristocraticul saxon face încă o stranie apariţie chiar pe lângă Heinrich von Kleist ori E.T.A. Hoffmann, cei mai ‘pitoreşti în sensul neconformismului maxim şi al cultivării ciudăţeniei, visului, vedeniei. El nu-şi cultivă, ca aceia, stările ieşite de sub stăpânirea raţiunii, nu exaltă ca ei, deliberat, tot ce scapă imperiului luminos al conştiinţei. Dar el trăieşte şi arde într-o lume mai vastă decât aceea îngrădită de categoriile sensibilităţii, de normele raţiunii. Un apetit de fond, irezistibil, al absolutului i-a călăuzit scurta viaţă purtându-l spre demolarea blândă, profetică, a barierelor fiinţei.”
Opera „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi Ştefan Neagrău a avut premiera absolută la Opera Naţională Bucureşti în anul 2012 şi este o transpunere în genul teatrului liric a celebrei piese omonime de I.L. Caragiale. Compusă cu mijloace moderne, cu un libret adaptat care nu afectează acţiunea şi limbajul specific dramaturgului, opera redă intenţiile din comedia lui Caragiale.
Încarc...
