Expoziţia „Ceruri de purpură. Văluri liturgice cu tema Plângerii” prezintă 20 de icoane, broderii şi piese de orfevrărie medievală decorate cu scene ce ilustrează diferite momente ale dramei christice. Publicul are acces pentru prima oară la întreaga colecţie de văluri liturgice cu tema Plângerii Domnului din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Expunerea lor propune o serie de întrebări care urmăresc demontarea preconcepțiilor de austeritate ale artei medievale.
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) invită publicul să viziteze, începând de miercuri, 12 aprilie 2017, expoziția „Ceruri de purpură. Văluri liturgice cu tema Plângerii” deschisă în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească. Expoziția este deschisă în perioada 12 aprilie – 30 iulie 2017 şi este oferită în dar, cu prilejul sărbătorilor pascale, vizitatorilor muzeului care au prilejul de a redescoperi capodopere ale artei medievale româneşti conectate prin semnificaţie şi funcţionalitate de ciclul liturgic al „Patimilor şi Învierii”.
Teatrul Luni de la Green Hours prezintă în cadrul proiectului Avangarda un experiment-spectacol de artă contemporană intitulat „Nu mai plânge, baby!”. Avanpremiere au loc pe 20 decembrie, ora 20:00, şi 21 decembrie 2010, ora 22:00.
Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea : „Sunt cinci degete la o mână și nu samănă toate unul cu altul”.
Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară și le zice :
– Dragii mamei copilași ! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieți ușa după mine, ascultați unul de altul, și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți, și am să vă spun așa :
Trei iezi cucuieți
Ușa mamei descuieți !
Că mama v-aduce vouă :
Frunze-n buze,
Lapte-n țâțe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieș
În călcăieș
Smoc de flori
Pe subsuori.
– Auzit-ați ce-am spus eu?
– Da, mămucă, ziseră iezii.
– Pot să am nădejde în voi ?
– Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieți, și ce-am vorbit odată vorbit rămâne.
În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.
Au fost ca niciodată doi copii ce-aveau acelaşi vis… aşa începe poezia tulburătoare lansată la început de noiembrie de către Lora, „Dacă dragostea”, o baladă inspirată din poveşti reale de dragoste, despre durere şi vindecare. Lora, una dintre artistele din România care pot transmite prin imagini şi interpretare emoţii nemărginite, interpretează una dintre cele mai emoţionante piese ale sfârşitului de an 2020.
Încarc...
