Duminică, 5 noiembrie 2017, cea de-a doua ediţie a Forumului Diversităţii Culturale a ajuns la final. Timp de 3 zile, evenimentul a reunit la ARCUB Gabroveni peste 300 de participanți: delegați ai instituțiilor publice, experţi în antropologie, sociologie, psihologie, istorie, muzeistică, patrimoniu cultural, arte frumoase şi design, elevi, studenţi, profesori, artişti, reprezentanţi ai minorităţilor din România, alături de publicul larg.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Haralambie Talpă, „biv-vel-vornic de Țara-de-Giosu”, zice de Kostăkelu, nepotul lui Alecu-Vodă, că a scris „două cărți de ghidușii”, și, cu părere de rău pentru pierderea acelor scrieri, adaogă această înțeleaptă băgare de seamă: „atâtea cărți s-au păstrat din vechime, multe făcute de oameni proști, ca alți proști să se minuneze, și toate numai de jale scriu, ce dacă s-au găsit și un om de duh a scriere, să se veselească și strănepoții, au trebuit să se irosească”.

Însă, zicem noi, multor scrieri ce, lungă vreme, s-au socotit pierdute, învățații cu aprigă cercetare au izbutit să le dea de urmă; și foarte tare rugăm pe Alexandru Teodoreanu, editorul și adnotatorul mult prețiosului „Hronic al lui Vălătuc”, nu cumva să se lase de a le căuta cu neobosită râvnă pe acele ale lui Kostăkelu, încredințați fiind că istețimea firească, cea cu prisos dovedită, a acestui editor nu va lipsi de a-l pune oricând pe căile cele bune. Pân-atunci, să ne bucurăm de ce avem de față.

Lui Alexandru Teodoreanu i-a venit gândul să scrie povestiri humoristice în limbă și în ton vechi românesc. Acest gând e nou în literatura noastră, și această noutate se dovedește a fi valoare serioasă, rod firesc al unui talent energic afirmat.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Umor
Comenteaza! »

Cu puține ceasuri înainte de a muri, regretatul Panait Cerna, poetul, îmi repeta amărât vorba aceasta a lui Titu Maiorescu: „in der Poesie ist der Gedanke ein verfluchtes Ding…”

Familiară și sentențioasă, fraza nemțească o auzise el odinioară sunând indulgent și rece, ca o sentință ce-i era cu totul neașteptată; și în luciditatea exagerată a frigurilor celor din urmă Cerna și-o amintea, chinuit încă de neastâmpărul surprinderii amare care-l lovise cu ani în urmă – o impresie ce părea că niciodată nu încetase de a-i fi actuală.

A fost o întâmplare lamentabilă și ciudată.

Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare nouă și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se sfădeau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Acum la mijloc de ianuarie se petrec 162 de ierni de când Mihai Eminescu a căzut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc. De atunci până astăzi s-au scris biblioteci întregi despre el. Se pare că orice cuvânt în plus este de prisos.

Şi totuşi…

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Articole
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Surânsul Giocondei” (traducere de Margareta Bărbuţă, Editura pentru Literatură Universală, 1968):

„‘Biata de ea!’ adăuga domnul Tarwin cu o voce brusc învăluită de sentiment; şi faţa, de obicei de o inteligenţă uscată, i se lumina de unul dintre zâmbetele acelea fulgerătoare care-i erau caracteristice – atât de melancolice, de duioase, de fermecătoare. Aş spune chiar prea fermecătoare, încât te simţeai stânjenit. Îşi aprindea farmecul şi melancolia aşa cum se aprinde lumina electrică. Clic! şi deodată chipul se ilumina. Şi apoi, clic! lumina se stingea din nou, şi redevenea cercetătorul ştiinţific de o inteligenţă uscată. Tema lui de studiu era cancerul.”
[Cura de odihnă]

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »