Joi, 16 aprilie 2015, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unei seri dedicate celebrului filozof şi eseist francez Alain Finkielkraut şi surprinzătoarei sale cărţi „Şi dacă dragostea ar dăinui„, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Vlad Russo.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Din pomul grădinii Edenului a fost cules fructul oprit. Prin Eva s-a născut lumea. Adam a pus semnul vieţii în pântecele creaţiei. Atunci s-a născut raiul, pentru că au perceput durerea existenţei şi-apoi al naşterii. Ei au coborât din el pe pământ, pentru pedeapsa cu truda existenţei. În rădăcini adânci a rămas întipărită speranţa de întoarcere şi izbândă. Tot atunci, odată cu iubirea, au fost împărţite: ura, viclenia şi trădarea, prin şarpele rece, prin privirea şi ochii lui. În goliciunea albă a trupurilor, lumina cerului a zidit plăcerea privirii. In curburile trupului, Evei, a crescut încet perfecţiunea creaţiei. Prin puterea trupului lui Adam, s-au construit cărările vieţii. Mărul s-a dorit a fi pofta virginităţii. Copacul a devenit coroana rădăcinilor noastre.
Continuare »
11 voturiÎncarc...
La Humanitas Fiction a apărut „Insula iubirilor nesfârşite” de Daina Chaviano, cel mai tradus roman din istoria literaturii cubaneze, desemnat în 2007 cea mai bună carte de limbă spaniolă în cadrul Florida Book Awards.
Cecilia este o tânără ziaristă cubaneză emigrată în Statele Unite şi stabilită în Miami. Dureros apăsată de singurătate, departe de ţara natală, pe care se preface din răsputeri că a dat-o uitării, o întâlneşte într-o seară, într-un băruleţ din cartierul Mica Havană, pe Amalia, o bătrână misterioasă ce începe să-i spună o poveste. Este, de fapt, istoria familiei Amaliei, în ale cărei vine curge sângele a trei etnii diferite, înseşi etniile din care s-a născut poporul cubanez: chinezii, care au străbătut Pacificul la începutul secolului XX, şi sclavii negri şi coloniştii spanioli, ce au traversat Atlanticul, pentru a ajunge la limanul binecuvântat al insulei însorite. Seară de seară, Cecilia se întoarce în barul unde Amalia îi povesteşte întâmplările şi iubirile care au făcut ca drumurile celor trei familii să se intersecteze şi să se unească, iar tânăra va descoperi, în ţesătura complicată a acestei saga exotice, ritmate de acordurile celebre ale son-urilor cubaneze, desenul propriului destin şi drumul către sufletul-pereche.
Continuare »
2 voturiÎncarc...“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)
“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)
Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?
Continuare »
5 voturiÎncarc...
Mulţi îl cunosc ca ziarist, fiind în decursul anilor redactor sau redactor-şef al mai multor reviste şi cotidiane din Cluj-Napoca şi Craiova. Alţii îl ştiu mai ales ca scriitor de science fiction, chiar şi ca aforist şi poet. Cert este că viaţa lui Victor Martin a stat, în multe feluri, sub semnul scrisului, spre care a simţit o atracţie irezistibilă.
Prezent de ceva vreme şi pe Citatepedia, cu aforisme şi literatură SF, Victor Martin ne-a acordat recent un interesant interviu, prin care îşi exprimă opiniile despre scris şi nu numai.
Continuare »
3 voturiÎncarc...
„Maupassant a înnebunit fiindcă nu credea în Dumnezeu. Acest nenorocit se îndepărtase absolut, se înstrăinase complet de divinitate.” Așa scriau pe vremuri oameni evlavioși și gingași la suflet. Astăzi s-ar zice poate, de exemplu: Maupassant s-a prăpădit de răul pesimismului, fiindcă n-a putut ajunge la o „concepție unitară de viață”. În amândouă formulele ni se prezintă, cum lesne se poate vedea, același punct de vedere nobil, cum se zice, și sublim. Eu cred că față de păreri ca aceste, mai mult pioase și binecrescute decât inteligente, n-a fost rău că în anii din urmă s-a stăruit cu oarecare băgare de seamă, și fără fraze, asupra bolii lui Maupassant. Cititorului cu educație nu-i strică să audă, chiar și mai des, că nimeni nu poate înnebuni, de-a binelea și fără hiperbolă, numai din desperare metafizică. Iar pentru istoricii literari și biografi este mai de folos, cred, să consulte câteodată psihiatria decât să se încânte cu nu-știu-ce-uri solemne, de o eleganță intelectuală foarte îndoielnică.
Pe istoricii literari îi găsesc, în general, puțin dispuși să admită o puternică influență a bolii asupra producției lui Maupassant. Obișnuit este să se dea o prelungită admirație incomparabilei sale obiectivități, și se acordă numai că, în operele din urmă, apare un caracter oarecare sentimental și duios; ori încă poate: că boala i-a sporit pesimismul. Psihiatrul Wilhelm Lange, care ne-a dat o patografie a lui Hölderlin, excelentă chiar și în părțile curat literare, scrie în studiul său critic asupra psihozei lui Maupassant : „În nuvela Le Horla se aude imbecilitatea paralitică”. Iar mai departe: „Pe când schița fantastică Sur l’eau, din 1881, este încă solid compusă, simplu și lucid scrisă, bucata intitulată Lui, din 1884, cuprinde repetări și interjecții directe ale autorului. În Horla (1887), și încă mai mult în Qui sait (1890), repetările, întrebările, suspensiile se acumulează; iar repetarea, cu evidentă satisfacție, a acelorași cuvinte cu greu găsite ne aduce aminte de perseverențele verbale ale oamenilor beți”.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
