Şi dacă dragostea ar dăinui
Joi, 16 aprilie 2015, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unei seri dedicate celebrului filozof şi eseist francez Alain Finkielkraut şi surprinzătoarei sale cărţi „Şi dacă dragostea ar dăinui„, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Vlad Russo.
E oare de ajuns să iubeşti ca să ştii să iubeşti? Iubirea însăşi merită să fie iubită, este ea demnă de stimă şi încredere? Are suficiente resurse pentru ca, odată cu ridicarea tuturor restricţiilor, cu lichidarea tuturor tabuurilor, cu învingerea tuturor obstacolelor, să reziste la proba timpului? Avem oare temeiuri să mai credem în dragostea care dăinuie, sau făgăduiala asta nu-i decât o himeră, o iluzie, o păcăleală, un primejdios miraj? Invitaţi să dezbată răspunsurile oferite de Alain Finkielkraut la aceste întrebări puse în deschiderea cărţii sunt jurnalistul Luca Niculescu, directorul general al Editurii Humanitas Lidia Bodea şi scriitorul Radu Paraschivescu. Dezbaterea va fi moderată de Vlad Russo, senior editor Humanitas.
Alain Finkielkraut mărturiseşte:
Tot ce ştiu despre dragoste am aflat din experienţă, din filozofie – Platon, Kierkegaard, Levinas – şi din literatură. Subiectul prin excelenţă al romanului european este dragostea… Am încercat să trec peste neputinţa de a scrie romane încercând să fac un fel de roman din romanele altora. Este adevărat că literatura spune poveşti, dar asta nu înseamnă că lăsa în seama filozofiei monopolul gândirii; literatura gândeşte lumea în mod narativ. Pentru a cerceta fenomenul omenesc – acesta este, probabil, privilegiul său exclusiv –, ea pune indivizii în locul omului, analizează situaţii, pune în scenă personaje. Literatura ne reaminteşte astfel că nu ne putem găsi drumul prin lume doar cu ajutorul raţiunii practice.
Alain Finkielkraut declara în dublul interviu Alain Finkielkraut–Frédéric Beigbeder, „Dragostea, mereu dragostea“, apărut în ELLE România din aprilie 2015:
Nu mă pot împăca cu caracterul efemer al dragostei în epoca noastră marcată de goana după imediat. Societatea noastră se află într-o situaţie contradictorie. Pe de-o parte, n-a acordat niciodată atâta valoare dragostei. De cealaltă, nu mai acordă nici o valoare cuvântului rostit. Cuvântul nu-l mai angajează pe îndrăgostit. Spunem «Te iubesc», dar nimeni nu se mai socoteşte obligat să respecte această făgăduiala de eternitate. Mi se pare că dragostea lipsită de orice făgăduială nu e decât o modalitate a consumului. Nu ştiu dacă dragostea veşnică există, dar ştiu că există fiinţe infinit demne de a fi iubite.
fără voturi
Încarc...