De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.
Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…
În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.
Era vreme frumoasă. Era vară, holdele erau galbene, ovăzul verde, fânul era clădit în căpițe și cocostârcul se plimba pe câmp cu picioarele lui lungi și roșii și clămpănea pe egiptenește, fiindcă limba asta o învățase de la maică-sa.
De jur împrejurul ogoarelor și al pășunilor erau păduri mari și în mijlocul pădurilor heleșteie adânci. Ce frumos era pretutindeni! Pe locurile acestea era un conac vechi, înconjurat de șanțuri adânci; de la ziduri până la apă găseai tot bălării, așa de înalte, încât unui copil, stând în picioare printre ele, nu i s-ar fi văzut capul. Și erau așa de dese și de încâlcite, că te puteai rătăci prin ele ca-n pădure. În bălăriile acestea ședea o rață în cuibar și clocea; până să iasă puii, rața se plictisea grozav; nimeni nu venea să vadă ce mai face; celelalte rațe mai bine se plimbau pe apă decât să vie până aici sus, să se așeze sub un brusture și să stea de vorbă cu dânsa.
În seara zilei de 26 februarie 2019, în centrul istoric al Berlinului, se dă startul unuia dintre cele mai importante evenimente românești ale anului în capitala germană: „Zilele Filmului Românesc”, la Cinematograful Zeughaus, din complexul Muzeului Național de Istorie a Germaniei. Seria Rekonstruktion. Filmland Rumänien, aflată la cea de 4-a ediție, prezintă în perioada 26 februarie – 30 martie 2019 un număr de 19 producții cinematografice, premiate la festivalurile internaționale, inclusiv o selecție a unor filme care au obținut premii în ultimii cinci ani la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Seria este deschisă în data de 26 februarie 2019, ora 19:00, cu filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude. Titlul pornește de la o frază rostită în Consiliul de Miniștri, în vara anului 1941, de către viceprim-ministrul de atunci, Mihai „Ică” Antonescu. Regizorul Radu Jude îi oferă „micului Antonescu” un răspuns cinematografic în viziune proprie, respectiv povestea unei reconstituiri istorice. Jude îmbină narațiunea filmică cu imagini de arhivă și lecturi din cărţi de specialitate, spre a aborda un moment istoric tragic, petrecut la Odessa în toamna anului 1941.
Filmul „Sunt o babă comunistă” este lansat pe 23 august 2013, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema Arta (Târgu Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Café Cinema Patria (București), Cinema Europa (București), Modern (Craiova), Orizont Café Cinema (Călărași), Unirea (Botoșani), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Palace (Oradea).
De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.
Încarc...
