Search Results

 2 mai 2018

„Despre metoda şi stilul lui Proust” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolUna din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 iulie 2015

Despre funcţia aforistică a replicii din metaforă

Lucian Strochi (poet, prozator şi dramaturg, autorul unei opere vaste şi de mare diversitate) s-a născut, a copilărit şi s-a format (ca om, dar şi ca scriitor) la Petroşani. Viaţa l-a împins spre alte meleaguri. S-a stabilit în Moldova, la Piatra Neamţ, în vârful magic al triunghiului astral al literaturii moldave: Ipoteşti, Humuleşti, Paşcani.

Lucian Strochi a debutat ca poet la Petroşani, în antologia lirică „Muguri de piatră”, publicată la sfârşitul anilor ’60. Tot el a citit şi a dat gir primelor încercări literare ale lui Valeriu Butulescu, pe atunci elev de liceu. Acum, la peste patru decenii de la acele evenimente, Lucian Strochi a publicat un articol consacrat creaţiei literare a lui Valeriu Butulescu, pe care îl prezentăm în continuare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 2 martie 2015

Despre aforismele lui Valeriu Butulescu în presa din Grecia, Mexic şi Vietnam

Aforistica lui Valeriu Butulescu continuă să facă înconjurul lumii. Numărul limbilor în care au fost deja traduse aforismele binecunoscutului scriitor român este atât de mare, încât le pierzi şirul încercând să le numeri. Facem aici doar o scurtă trecere în revistă a unor semnalări recente în presa internaţională.

Volumul de aforisme „Sparagmata” („Fragmente de înţelepciune”), tradus în neogreacă de Angela Bratsou, a fost lansat anul trecut la Atena. Cartea a făcut o bună impresie, autorul a primit un premiu literar, iar aforismele sale sunt frecvent citate.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 15 august 2008

Napoleon Bonaparte în viziunea Rusiei învingătoare

Napoleon BonaparteIată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.

Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:

Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 iunie 2021

Câinele, prieten al omului

Cele mai frumoase povești pe care le întâlnim în copilărie sunt cele care ne istorisesc despre prietenia dintre om și animal. De aici se trag cele mai valoroase învățăminte despre loialitate, încredere, sacrificiu și dragoste necondiționată. Pentru a sărbători această legătură, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 11 iunie 2021, emisiunea de mărci poștale „Câinele, prieten al omului”, emisiune alcătuită din patru timbre și un plic „prima zi” și completată de patru cărți poștale maxime.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 aprilie 2021

Specii naționale pe cale de dispariție

Iubitorii naturii au prilejul de a face cunoștință cu două specii de animale pe care extrem de puțini români au avut șansa de a le vedea: nurca europeană și dropia. În acest an, sub genericul „Europa 2021”, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales o tematică de mare actualitate: „Specii naționale pe cale de dispariție”. Astfel, Romfilatelia introduce în circulație, joi, 22 aprilie 2021, o emisiune de mărci poștale cu acest nume, emisiune alcătuită din două timbre, pe care sunt ilustrate două specii pe cale de dispariție din fauna României: nurca europeană (Mustela lutreola) și dropia (Otis tarda).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+maxime +despre +apa'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii