Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
2 comentarii »

– Hei, tu, cel ce te caţeri pe margini de lume şi ne trimiţi lumină prin întuneric, apoi cobori prin razele tale revenind cu aceaşi putere peste vremuri, multe mii, pătrunde în noi ca să răsărim la fel ca tine, în fiecare zi. Tu, de fapt, tot urci! Noi coborâm. Prometeu nu a murit, este tot acolo şi carnea sinelui său sfârşiată, curge peste noi cu durere. Tu trimiţi spre noi dreaptă linie şi noi stăm strâmbi, rotundul fiindu-ne curbura spinării aplecate, spre oameni de întuneric. Învaţă-mă şi pe mine cel ce renasc în fiecare zi, prin cei mulţi, noi cei care sunetul vieţii ţi-l dăruim, ridicând tremurânde gene prin pruncii noştrii cu ochii miraţi pentru prima oară în această lume, spre lumina ta, sămânţă de nou început, să ne trezim într-o zi la fel ca tine şi să avem aceeaşi putere.

9 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
1 comentariu »

“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)

“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)

Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?

5 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
Comenteaza! »

Postul public Radio România Cultural organizează, în colaborare cu poeta Ana Blandiana, o campanie de solidaritate cu poporul din Ucraina. Astfel, se face un apel la solidaritate, empatie și compasiune față de tragedia războiului din Ucraina, prin difuzarea unui fragment literar, în lectura poetei Ana Blandiana, sâmbătă, 5 martie 2022, ora 19:00.

Ana Blandiana citește un scurt fragment din prefaţa cărţii „Ultimii martori” a scriitoarei născută în Ucraina şi câştigătoare a Premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Șapte povestiri

Întâia povestire

În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »