18 noiembrie 2011

Premiile Festivalului Naţional de Epigramă şi Fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” 2011

Organizatorii au făcut publice rezultatele Concursului de epigramă şi fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” de la Chişinău, care în acest an nu a avut şansa să se transforme într-un festival de anvergură ca în anii precedenţi, dată fiind lipsa resurselor financiare. Rezultatele au fost aduse la cunoştinţă cu explicabilă întârziere, deoarece s-a tot sperat că sponsorii care au sprijinit anterior festivalul vor da curs rugăminţilor, însă n-a fost să fie. S-ar putea totuşi întâmpla ca festivalul să aibă loc până la finele acestui an – în acest caz premianţii şi invitaţii vor fi anunţaţi. În caz contrar, diplomele şi premiile vor fi înmânate câştigătorilor la un viitor festival organizat în România sau vor fi transmise prin colegii de club prezenţi la manifestare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 26 martie 2010

Despre ţapii epigramişti

Ce-aveţi domnilor cu ţapul?
L-aţi «cântat» fără de scrupul!

Ion Berghia – redactor şef al revistei Dor de Basarabia – a trimis un catren, prin e-mail, colegilor epigramişti pe care-i ştia că au asemenea adrese, catren dedicat lui Valerian Lică – redactor şef şi el dar al revistei Epigrama:

Catrenele noastre
Lui Valerian Lică

Ce creezi şi ce aştepţi!
Le-nvârteşte cu izbândă,
Ca apoi să ni le vândă
Nouă – unor ţapi… deştepţi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 13 noiembrie 2009

Festivalul Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei” 2009

Joi, 29 octombrie 2009, pornind de undeva din aval, din zona cunoscută încă de acum cinci secole şi mai bine ca porţiunea „turbure a” Gilortului, în timp ce în amonte a fost mereu „apă bună de beut”, am trecut „Câmpu-Mare” în varianta modernă a „zborului” cailor-putere, parcurgând drumul invers „De la Vâlcea-n Târgu-Jiu”, cu trecere obligatorie pe la Bălceşti, unde privighetoarea Gorjului cu numele sfânt Maria (Lătăreţu), s-a mutat de câţiva ani în noua casa (memorială) şi m-am îndreptat, printre „nişte ţărani” din Slătioara lui Dinu Săraru, către reşedinţa judeţului Vâlcea. Aici, eram aşteptat încă din octombrie 2006, când admirabilul prieten Nichi Ursei, cadru sanitar profesionist, actor desăvârşit şi remarcabil epigramist, a fost botezat şi ca organizator de festinuri epigramatice, deschizând seria ediţiilor Festivalului Naţional „Povestea vorbei”, ajuns în 2009 la a patra reuşită.

În după amiaza zilei, deschizând manifestarea, doamna Elena Stoica a salutat prezenţa membrilor juriului şi a celorlalţi oaspeţi din ţară, a membrilor Societăţii Culturale „Anton Pann”, prezenţi „in corpore” la spectacol, ca şi pe simeză, prin creaţiile pictorului Petre Cichirdan. Patronul spiritual al festivalului, cunoscut meşter în vorbe cu tâlc, ne-a primit în casă nouă, întreaga manifestare desfăşurându-se în foaierul recent inauguratului Teatru de Stat „Anton Pann”, partener în organizarea festivalului, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director Elena Stoica) şi Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei).

Un alt partener a fost Uniunea Epigramiştilor din România, al cărei preşedintele, domnul George Corbu, a adus mulţumiri organizatorilor pentru faptul că au reuşit să depăşească condiţiile improprii din 2009, când s-au organizat doar jumătate dintre manifestările din anul anterior, în ordine la Mizil, Bistriţa, Vişeul de Sus, Buzău, Buşteni, Timişoara, Slatina, cu o săptămână în urmă concomitent la Târgu-Jiu („un festival de mare anvergură”) şi la Chişinău (care face parte din „geografia mare a României”, după expresia inspirată a umoristului Cornel Udrea), iar acum la Râmnicu-Vâlcea, precum şi unele concursuri la Bucureşti şi Iaşi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 8 iunie 2009

Pledoarie pentru epigramă

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

ianuarie 2025
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii