Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăVasile Alecsandri şi stabilitatea dintâi a poeziei româneşti
Fragmente din prima parte a capitolul „Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii” dedicat „bardului de la Mirceşti” (?21 iulie 1821 – 22 august 1890) de către Eugen Simion în lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti” (ediţia apărută la editura Cartea românească, Bucureşti, 1980):
„Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care îl detestă cel mai mult. Când se face frumos afară, se pregăteşte de călătorie. Literatura este lăsată deoparte, fără remuşcări, până ce un val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceaţă groasă îl fugăresc, iarăşi, în cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă îi revine, în tihna biroului fantezia se eliberează. Liniştea, confortul interior şi timpul rău sunt cele trei condiţii preliminare ale scrisului său. […] O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărârea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă într-o bucurie a spiritului laborios:
Cât ţine timpul aspru – scrie el lui Ion Ghica – cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor şi acum ştiu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari ar merita medalie de aur, dacă asemene talente s-ar recompensa în ţara noastră. Dimineaţa îmi place să mă scol de cu noapte şi să găsesc cabinetul meu de lucru bine încălzit şi vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; căţeii mei sar prin cameră cu mii de jocuri şi desmerdări, aşteptând porţiile lor de zahăr; biuroul mă cheamă lângă el, arătându-mi calamara plină, condeiul zburdalnic, hârtia albă. „La lucru!” îmi şopteşte un glas ce iese din tuspatru colţuri a cabinetului şi cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondenţa cu Londra, cu Parisul, cu Bucureştii, cu Iaşul, cu Montpellier, chiar şi cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă şi ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge şi dacă suflă crivăţul.”
Continuare »
Leontina Văduva cântă în premieră mondială integrala melodiilor lui Enescu la Paris
Duminică, 25 ianuarie 2009, soprana Leontina Văduva cântă în premieră mondială integrala melodiilor lui George Enescu (prima parte) la reputata sală Cortot din Paris. Piesele vocale ale lui George Enescu, marele compozitor român al secolului XX (1881-1955), sunt interpretate în totalitate pentru prima dată în cadrul acestui proiect al Institutului Cultural Român din Paris. Unele partituri manuscrise au fost descoperite la Muzeul Național George Enescu din București, apoi descifrate și transcrise de pianista Alina Pavalache, care îi va acompania pe Leontina Văduva și pe baritonul francez Jacques L’Oiseleur des Longchamps. Partea a doua a integralei va fi prezentată în luna octombrie, în cadrul unui concert la Domul Invalizilor din Paris.
Spre exemplificare, iată un fragment dintr-un concert susţinut de Leontina Văduva la Castelnau Magnoac, în care interpretează „Eu mă duc” de George Enescu, acompaniată de Alina Pavalache:
Continuare »