7 martie 2011

Inception – cel mai bun film fără fumuri

Tinerii critici de film din Sacramento, California, s-au confruntat cu o provocare dificilă în alegerea filmului anului 2010, cu cele mai multe scene în care personajele fumează. În cele din urmă au ajuns la concluzia că drama romantică „Aminteşte-ţi de mine” („Remember Me”) este un dezastru în ceea ce priveşte conştientizarea consecinţelor nefaste ale fumatului în rândul tinerilor, una din principalele cauze de deces în multe părţi ale lumii. Această neglijenţă i-a adus filmului premiul nedorit Thumbs Down! la festivitatea anuală în cadrul căreia se decernează Hackadeny Awards, organizată de organizaţia nonprofit Breath California din Sacramento.

Conform declaraţiilor unuia dintre criticii pentru acordarea premiilor Thumbs Up! Thumbs Down!, actorul principal al filmului, Robert Pattinson, „a fost văzut pe ecran aproape tot timpul cu o ţigară în mână şi un nor de fum înconjurându-i faţa.” Şi deşi filmul conţine câteva mesaje anti-tutun, acestea se pierd atunci când personajul lui Pattinson fumează în faţa surorii sale de 11 ani sau îşi aprinde ţigara într-o zonă desemnată nefumătorilor. Una peste alta, filmul este un alt exemplu în care Hollywood-ul conferă consumului de tutun un aspect fermecător. Şi acest lucru în ciuda atâtor ani de dovezi concludente privind faptul că industria filmului poate juca un rol semnificativ în privinţa consumului de tutun printre tineri, 52% dintre tinerii americani fiind influenţaţi să-ţi aprindă prima ţigară de scenele în care actorii consumă tutun.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 mai 2009

Schimbul

Producţia Universal Pictures “Schimbul” (“Changeling”) se lansează simultan pe DVD şi Blu-ray. Sub bagheta regizorală a lui Clint Eastwood, Angelina Jolie şi John Malkovich reînvie agonia unei mame care-şi caută cu obstinaţie fiul dispărut, înfruntând autorităţile putred de corupte din Los Angeles-ul anilor ’20. Filmul prezintă un caz real, într-o interpretare extraordinară.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2022
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii