5 septembrie 2019

„Panait Istrati” de George Topîrceanu

Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati, fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din „Adevărul literar”. Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant, care „îl prinde”…

Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales niciodată cu nimic.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 august 2007

Panait Istrati sau mirajul drumului ciulinilor

Panait IstratiFragmente din „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati:

„Când soseşte toamna, întinsele câmpii de ţelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existenţa lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivăţul, mătură cu suflarea lui de gheaţă nesfârşitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul îşi cam rupe dinţii în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, îşi ţinteşte ochiu-i roşu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, şi iat-o plecată în ţinuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puţin cam temută la ţară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare aşteptată de ialomiţean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul îşi îndeasă căciula pe urechi, tuşeşte uşor, din obişnuinţă, şi, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii