În lucrarea sa „O viaţă de om. Aşa cum a fost”, în volumul I – „Copilărie şi tinereţe”, la pagina 154, Nicolae Iorga relatează un episod despre una din vizitele „de lucru” ale regelui Carol Întâiul, ce are valoare de anecdotă:

Cu fastul obişnuit, regele înainta prin sălile de jos ale fostei reşedinţe fanariote, noi fiind în fund, fără nicio rânduială, ceea ce-mi atrase de la masivul şi brutalul rector Climescu, care-mi dăduse aşa de iertător drumul la bacalaureat unde nu ştiusem la matematici absolut nimic, strigătul de: „scoate căciula măi!”

S-a oprit, ne-a privit. Din ochii de pasăre prădalnică o licărire a trecut asupra noastră, a fetelor de lângă noi, şi glasul puţin rauc, cu întârzieri asupra silabelor străine, a răsunat, pe când un imperios gest arăta, ca pentru o trecere prin arme imediată, mieluşelele pentru care suspinam noi în bănci: mititica roşcată, care parcă se speria continuu de ceva rău de la cineva, colega care sărise odată pe fereastră, cea care ne dădea fructe din copaci, două alte apariţii stranii, cu profiluri asiatice, cele două palide fete de profesori şi bălaia regină a visurilor mele eminesciene:
– Tar tumnealor?
– Sunt studente, Maiestate!
– A! tumnealor sunt ca să nu înfeţe tumnealor.

Ni-o spusese. Multe lucruri mai ştia şi regele Carol I-iul, deşi nu învăţase la Universitate cu studente.

7 voturi

Încarc...

Publicat de George Geafir in Anecdote, Cărţi, Fragmente literare, Umor
Comenteaza! »

Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Cărţi, Epigrame, Fragmente literare, Umor
6 comentarii »