Miercuri, 13 iunie 2012, la Garage club & lounge din Bucureşti (strada George Enescu nr. 25), seria spectacolelor de teatru independent continuă cu o premieră: „Iubitul meu… Leonard”. Spectacolul este inspirat de viața și personalitatea muzicianului-poet Leonard Cohen. Diana Giubernea şi Mona Gavrilaș vin în fața publicului cu un spectacol intim și personal. Accesul în sala se face de la ora 20:00, iar spectacolul va începe la ora 21:00, după această oră accesul în sală nemaifiind permis.
Trubadurul canadian care a cucerit inimile publicului din România revine la București în data de 22 septembrie 2012, în cadrul turneului de promovare al celui de-al doisprezecelea album, „Old Ideas”. Vocea cu timbru inconfundabil a lui Leonard Cohen va răsuna, de această dată, în Piața Constituției din Capitală.
Interpretul, compozitorul, poetul şi romancierul Leonard Cohen a fost distins de curând cu al IX-lea premiu Glenn Gould. Acesta este un premiu internaţional care se acordă o dată la trei ani unei persoane în viaţă pentru participarea sa specială, de-a lungul întregii sale vieţii, la îmbunătăţirea condiţiei umane prin intermediul artelor. Contribuţia trebuie să aibă valoare inovatoare, să fie sursă de inspiraţie şi de transformare. Astfel, premiul promovează legătura vitală dintre excelenţa artistică şi implicaţiile ei asupra condiţiei umane, reprezentând în acelaşi timp un tribut adus artei pianistului canadian Glenn Gould şi contribuţiilor sale multilaterale în domeniul culturii.
Leonard Cohen revine la Bucureşti. Pe 4 septembrie 2009, în Piaţa Constituţiei, trubadurul angoaselor cânta din nou pentru suflete, într-un spectacol organizat de Events.