Prima carte a romancierului american Kurt Vonnegut, plină de umor de bună calitate și fină ironie. Cândva în viitor, după terminarea celui de-al Treilea Război Mondial, omenirea nu mai este ceea ce a fost și, mai mult, pierde teren în fața inteligenței artificiale (în 1952!) care preia treptat controlul.
Acest excelent eseu îi este atribuit de obicei regizorului australian Baz Luhrmann. De fapt, acesta este realizatorul clipului care a popularizat eseul „Advice, like youth, probably just wasted on the young”, publicat de Mary Schmich în 1997, în Chicago Tribune. În clip, realizat în 1998, anul din eseu a fost modificat în 1999. Eseul îi mai este atribuit lui Kurt Vonnegut, considerându-se că ar face parte dintr-un discurs adresat studenţilor de la Massachusetts Institute of Technology la absolvire, însă în mod cert binecunoscutul scriitor nu este autorul.
La Humanitas Fiction a apărut „Cutremur de timp„, ultimul roman al lui Kurt Vonnegut (traducere din limba engleză de Viorica Boitor).
Când un cutremur de timp aruncă întreaga omenire cu zece ani în urmă, pământenii se văd nevoiţi să-şi retrăiască, fără a putea schimba nimic, ultimii ani din viaţă, începând de la 17 februarie 1991. Ideea îi aparţine bătrânului scriitor de science-fiction Kilgore Trout, alter ego al autorului, ale cărui povestiri împânzesc naraţiunea, venind în completarea evenimentelor. Astfel aflăm despre existenţa buubuulingilor, extratereştri dotaţi cu o inteligenţă strălucită, care, odată cu apariţia televiziunii, refuză să-şi mai folosească imaginaţia şi devin nişte făpturi lipsite de sensibilitate; despre cele trei surori „B-36”, numite astfel după un bombardier de pe planeta Pământ, dintre care cea mai rea e om de ştiinţă; despre doctorul Schadenfreude, psihiatrul care le interzice pacienţilor să mai rostească pronumele „eu”, intenţionând ca prin această inedită terapie să-i elibereze de propriul sine. Urmărind epopeea tragicomică a vieţii personajelor, autorul îşi reaminteşte întâmplări din trecutul său, împănând naraţiunea cu mici povestioare moralizatoare, anecdote şi comentarii pline de umor şi autoironie.
Fragmente din romanul „Leagănul pisicii„, un roman SF satirizând războaiele oamenilor şi pasiunea lor pentru înarmare, lovind în ştiinţa, tehnologia, religia şi mentalitatea lumii moderne care a născut Bomba atomică:
Incipitul care trimite la „Moby Dick”, celebra carte a modernităţii naraţiunii americane
Numiţi-mă lona. Cam aşa au făcut şi părinţii mei. Mi-au spus John. lona, John – şi dacă m-ar fi chemat Sam, tot un lona aş fi fost, nu pentru că le-aş fi purtat ghinion altora, ci pentru că cineva sau ceva m-a silit să fiu în anumite locuri, la un moment dat, negreşit. Mi s-au oferit mijloace de transport şi motive convenţionale sau bizare. Şi, în conformitate cu planul, lona a fost, clipă de clipă, în locurile indicate.
Recent a apărut la Humanitas Fiction cartea „Bun venit printre maimuţe” de Kurt Vonnegut, despre care Graham Greene spunea că este „unul dintre cei mai mari scriitori americani”.
„Bun venit printre maimuţe” este o declaraţie de dragoste şi de război făcută de Kurt Vonnegut rasei umane. Cu ironia supremă şi fraza albă, muşcătoare, care l-au consacrat, scriitorul are în acest volum o energie creatoare de zile mari. Spectaculoasa colecţie reuneşte douăzeci şi cinci de povestiri scurte, publicate în reviste ca Playboy, Cosmopolitan, New York Times, Esquire, Saturday Evening Post, majoritatea ecranizate pentru televiziune şi prezentate în cadrul programului Showtime de la CNN. Fiecare este o microlume completă, fascinantă, îndreptând câte un deget acuzator sau jucăuş către lumea noastră.
„Sirenele de pe Titan„, cel de-al doilea roman al lui Kurt Vonnegut, apărut recent la Humanitas, discută, sub acoperirea science fiction-ului, cum Stonehenge şi Marele Zid Chinezesc sunt de fapt mesaje trimise de extratereştri.
„Singurul succes militar al marţienilor a fost ocuparea unei pieţe de mezeluri din Basel, Elveţia, de către şaptesprezece Schiori Paraşutişti din Marină. În rest, marţienii au fost măcelăriţi cu promptitudine înainte să apuce să se orienteze”, consemnează Winston Niles Rumfoord, unul dintre personajele principale din romanul lui Vonnegut, în „Istoria de buzunar a planetei Marte”. Înfrângerea marţienilor de către pământeni e doar unul dintre elementele atipice ale scenariului science fiction pe care scriitorul american îl construia în 1959, la şapte ani de la debutul său. „Sirenele de pe Titan”, câştigător al Premiului Hugo pentru Cel mai bun roman, jonglează cu mare dexteritate cu personaje stranii, pe care le trimite pe Marte, Mercur, Titan sau pe Pământ, reţeaua protagoniştilor extinzându-se în întregul sistem solar. Călătoriile interplanetare, precum şi complicatele intrigi aferente sunt însă un simplu pretext pentru a pune în discuţie subiecte tari, de la liberul arbitru şi Dumnezeu până la sensul istoriei.