Fragmente din romanul „Leagănul pisicii„, un roman SF satirizând războaiele oamenilor şi pasiunea lor pentru înarmare, lovind în ştiinţa, tehnologia, religia şi mentalitatea lumii moderne care a născut Bomba atomică:

Incipitul care trimite la „Moby Dick”, celebra carte a modernităţii naraţiunii americane

Numiţi-mă lona. Cam aşa au făcut şi părinţii mei. Mi-au spus John. lona, John – şi dacă m-ar fi chemat Sam, tot un lona aş fi fost, nu pentru că le-aş fi purtat ghinion altora, ci pentru că cineva sau ceva m-a silit să fiu în anumite locuri, la un moment dat, negreşit. Mi s-au oferit mijloace de transport şi motive convenţionale sau bizare. Şi, în conformitate cu planul, lona a fost, clipă de clipă, în locurile indicate.

Scriitorul fără carte

Când eram mai tânăr – cu două soţii în urmă, cu 250 000 de ţigări în urmă, cu 3 000 de sticle de băutură în urmă… Când eram mult mai tânăr, am început să adun material pentru o carte care avea să se numească Ziua în care lumea s-a sfârşit. Cartea urma să se bazeze pe fapte reale. Voiam să fie o relatare despre ce au făcut americanii de seamă în ziua când a fost lansată prima bombă atomică asupra Hiroshimei. Urma să fie o carte creştină. Pe vremea aceea eram creştin.

Scrisoare către fiul inventatorului bombei

Am aflat, dintr-o revistă a frăţiei mele […], că Newton Hoenikker, fiul laureatului Nobel pentru fizică Felix Hoenikker, a fost primit în grupul din care făceam şi eu parte. […] Aşa că i-am scris lui Newt următoarea scrisoare:
„Dragă domnule Hoenikker (sau poate ar trebui să spun dragă frate
Hoenikker?),
Sunt un membru al frăţiei Delta Upsilon din Universitatea Cornell şi în prezent îmi câştig existenţa ca scriitor liber-profesionist. Adun materiale pentru o carte referitoare la prima bombă atomică. Cartea va conţine exclusiv evenimente care au avut loc pe data de 6 august 1945, când bomba a fost lansată asupra Hiroshimei.
Întrucât răposatul dumneavoastră tată este considerat unul dintre principalii autori ai bombei, v-aş fî extrem de recunoscător dacă mi-aţi comunica orice fel de anecdotă referitoare la viaţa din casa dumneavoastră în ziua lansării bombei.

„Bomba” văzută prin ochii „prichindelului”

Îmi dau seama că eraţi foarte mic în momentul lansării bombei, ceea ce este cum nu se poate mai bine. Cartea mea va pune accentul mai degrabă pe latura umană decât pe cea tehnică a bombei, astfel încât reflectarea acelei zile prin ochii unui „prichindel”, dacă-mi permiteţi acest cuvânt, ar fi cum nu se poate mai nimerită. Nu trebuie să vă faceţi griji asupra formei sau stilului. Lăsaţi aceasta în seama mea. Oferiţi-mi doar scheletul povestirii.
Desigur, vă voi supune spre aprobare versiunea finală înaintea publicării.

Răspunsul

Aveam doar şase ani atunci cînd a fost lansată bomba asupra Hiroshimei, aşa că am fost ajutat să-mi aduc aminte tot ceea ce ştiu despre acea zi. Îmi amintesc că mă jucam în sufragerie pe covor, în faţa uşii biroului tatălui meu, în casa din Ilium, New York. Uşa era deschisă şi îl puteam vedea pe tata. Era îmbrăcat în pijama şi cu halat de casă. Fuma un trabuc. Îşi făcea de lucru cu un capăt de sfoară. În ziua aceea, tata a stat acasă în pijama tot timpul. Stătea acasă ori de câte ori avea chef. După cum probabil ştiţi, tata şi-a petrecut aproape întreaga sa carieră lucrând pentru Laboratorul de cercetare al Companiei Siderurgice din Ilium. Când a fost demarat Proiectul Manhattan, proiectul bombei, tata nu a acceptat să părăsească oraşul ca să lucreze la el. A spus că nu va lua parte la proiect decât dacă va fi lăsat să lucreze acolo unde dorea. În cea mai mare parte a timpului, acest loc era acasă.

Romanul din roman

Întâmplarea face să ştiu de unde provenea sfoara cu care se juca. Poate veţi folosi informaţia la un moment dat. Tata luase sfoara de la manuscrisul unui roman pe care i-l trimisese un om aflat în închisoare. Era un roman despre sfârşitul lumii, intitulat 2000 d.Hr. Cartea povestea cum nişte savanţi nebuni fabricaseră o bombă îngrozitoare, care distrusese toată planeta. Când oamenii şi-au dat seama că lumea se va sfârşi, a avut loc o imensă orgie sexuală, iar lisus Hristos şi-a făcut apariţia cu zece secunde înainte de detonarea bombei. Autorul se numea Marvin Sharpe Holderness şi îi scria tatălui meu, în scrisoarea care însoţea manuscrisul, că era condamnat pentru că îşi ucisese fratele. Îi trimisese manuscrisul tatălui meu deoarece nu ştia ce fel de explozibili trebuia să conţină bomba. Credea că tata îi putea sugera ceva.

„Leagănul pisicii”

Cum spuneam, tata s-a uitat o vreme la sfoară şi apoi a început să o înfăşoare pe degete. Degetele lui făceau modelul acela numit «leagănul pisicii». Nu ştiu de unde învăţase tata să facă aşa ceva. Poate de la tatăl lui. Era croitor, aşa că în copilărie tata trebuie să fi avut o mulţime de sfori şi aţe la îndemână. A fost singura dată când l-am văzut pe tata antrenat în ceva pe care unii l-ar numi joc. Nu avea nicio aplecare spre trucurile, jocurile şi regulile pe care le inventează oamenii. Sora mea ţinea un album cu tăieturi din ziare, şi printre acestea se afla un articol din Time, în care cineva îl întrebase pe tata ce jocuri joacă pentru a se relaxa, iar el răspunsese «De ce să mă obosesc cu nişte jocuri inventate, când există atât de multe jocuri reale ?»

Savantul pe care nu-l interesau oamenii

Să revenim la data de 6 august 1945. Sora mea, Angela, mi-a spus de multe ori că l-am supărat foarte tare pe tata în ziua aceea, când n-am vrut să admir leagănul pisicii şi să stau pe covor cu el, să-l ascult cum cântă. Poate că l-am supărat, dar nu cred că l-am putut supăra foarte tare. Era una dintre cele mai bine protejate fiinţe umane de pe faţa pământului. Oamenii nu-l puteau impresiona. Pentru că nu avea niciun interes faţă de ei.

Savantul şi soţia lui

Mi-aduc aminte că am încercat la un moment dat, cu vreun an înainte să moară, să-l fac să-mi povestească ceva despre mama. Nu a fost în stare să-şi amintească nimic despre ea. Aţi auzit anecdota aceea celebră despre dimineaţa când mama şi tata au plecat în Suedia, pentru primirea Premiului Nobel? A fost relatată în The Saturday Evening Post. Mama a pregătit un mic dejun impresionant. Pe urmă, când a strâns farfuriile de pe masă, a găsit lângă ceaşca de cafea a tatei o monedă de 25 de cenţi, una de 10 şi trei bănuţi de-un cent. Îi lăsase bacşiş.

Savantul şi inconştienţa

Există o groază de anecdote despre bombă şi tata, din alte zile. De exemplu, ştiţi povestea despre tata, din ziua când au testat pentru prima oară o bombă la Alamogordo? După detonare, când a devenit clar că America putea şterge un oraş de pe faţa pământului cu o singură bombă, unul dintre oamenii de ştiinţă s-a întors şi i-a spus tatălui meu: «Ştiinţa a aflat acum ce este păcatul». Ştiţi ce i-a zis tata? «Ce este păcatul?»

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »