9 decembrie 2008

John Milton şi pierderea paradisului

John Milton şi pierderea paradisuluiFragmente din capitolul „Satan al lui Milton şi Shakespeare” din lucrarea „Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, Grupul Editorial ART, Bucureşti, 2007:

Milton are un loc permanent în canon, deşi astăzi este respins cu cea mai mare hotărâre de critica literară feministă. Într-o discuţie cu John Dryden, el a mărturisit cândva, oarecum pripit, că Spencer [Edmund Spenser] a fost „marele său original”, remarcă pe care am interpretat-o ca pe o apărare împotriva lui Shakespeare. Shakespeare a fost atât sursa anxietăţii poetice a lui Milton, autentice, deşi camuflate, cât şi, în mod paradoxal, a canonicităţii lui. Dintre toţi scriitorii post-shakespearieni, doar Milton, şi nu Goethe, Tolstoi sau Ibsen, a folosit cel mai bine reprezentarea shakespeariană a personajului şi a schimbărilor lui, chiar atunci când voia cu tot dinadinsul să iasă din conul de umbră al lui Shakespeare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 23 aprilie 2008

Shakespeare sau măsura canonului universal

William ShakespeareFragmente din capitolul “Shakespeare – centrul canonului” al cărţii “Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, apărută la Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2007, în traducerea Deliei Ungureanu:

„Shakespeare şi Dante se află în centrul canonului pentru că ei îi depăşesc pe toţi ceilalţi scriitori prin acuitatea cognitivă, forţa lingvistică şi puterea de invenţie. S-ar putea ca aceste trei înzestrări să se contopească într-o pasiune ontologică, adică o capacitate de a se bucura sau, cum spunea Blake în Proverbs of Hell (Proverbele iadului): ‘Exuberanţa înseamnă frumuseţe’. Energiile sociale există în fiecare epocă, dar ele nu pot compune piese, poeme sau naraţiuni. Forţa creatoare este un dar individual, prezent în orice epocă, dar încurajat în mare măsură de anumite contexte, mişcări naţionale, pe care le vom studia doar pe segmente, pentru că unitatea unei epoci mari este, de obicei, o iluzie. A fost Shakespeare un accident?”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 25 ianuarie 2008

Virginia Woolf sau feminismul ca iubire de lectură

Virginia Woolf„Totuşi, cine citeşte pentru a ajunge la final, oricât de dorit ar fi acesta? Nu există oare ţeluri pe care le urmăm pentru că sunt bune în sine şi plăceri care sunt subiacente prin ele însele? Nu e şi aceasta una dintre ele? Visez uneori că măcar atunci când va veni ziua Judecăţii de Apoi şi marii cuceritori, legiuitori şi oameni de stat îşi vor primi răsplata – coroanele, laurii, numele încrustate pentru vecie în marmura nepieritoare – Atotputernicul se va întoarce către Petru şi va spune, nu fără invidie, când ne va vedea venind cu cărţile sub braţ: ‘Uite, aceştia nu au nevoie de răsplată. Aici nu avem ce să le dăm. Lor le-a plăcut să citească.'”
(Virginia Woolf, „Al doilea cititor obişnuit. Cum ar trebui cineva să citească o carte”)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii