Paul Negoescu, regizorul filmului „Două Lozuri” (2016), inspirat din opera lui Caragiale, este ambasadorul ediției Festivalului Filmului European 2017, continuând astfel tradiția începută acum peste un deceniu de a lăsa cineaștii români să vorbească pentru filmul european. Festivalul i-a invitat să vorbească pe limba lor, cea a cinema-ului.
Festivalul Filmului European se deschide anul acesta la Muzeul Național de Artă şi are loc în București (4 – 11 mai 2017), Iași (12 – 14 mai 2017), Tîrgu Mureș (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 – 21 mai 2017) și Timișoara (26 – 28 mai 2017). Tot la MNAR este găzduită și o parte din secțiunea specială realizată în parteneriat cu canalul de televiziune ARTE.
Filmul „Cealaltă parte a speranței”, în regia lui Aki Kaurismäki, deschide Festivalul Filmului European şi are în acelaşi timp premiera în România. De asemenea, în toate orașele în care Festivalul se desfășoară anul acesta, deschiderea are loc cu același film. „Cealaltă parte a speranței” este proiectat în București în data de 4 mai 2017, la Iași pe 12 mai 2017, la Gura Humorului și Tîrgu Mureș pe 19 mai 2017, și la Timișoara în data de 26 mai 2017. Festivalul Filmului European are loc în București (4 – 11 mai 2017), Iași (12 – 14 mai 2017), Tîrgu Mureș (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 – 21 mai 2017) și Timișoara (26 – 28 mai 2017). Imediat după Festival, „Cealaltă parte a speranței” intră în cinematografele din România.