În fiecare an, la vremea solstiţiului de vară, sărbătorim din vechime venirea Sânzienelor, creaturi fantastice, ursitoare protectoare ale naturii, aducătoare de rod, leac şi dragoste. Anul acesta sărbătoarea stă sub semnul lui Brâncuși. Cu siguranță artistul a cunoscut în satul său gorjean magicul ritual al Sânzienelor, care și-a pus amprenta asupra creațiilor sale de mai târziu.
Pe 23 iunie 2016, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” și Muzeul Național de Artă al României îi invită pe iubitorii de tradiţii şi inedit să petreacă noaptea magică a Sânzienelor în curtea de onoare a MNAR (Calea Victoriei, nr. 49-53). Alături de oaspeţi se află Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound” condus de Voicu Popescu şi mulţi alţii.
Miercuri, 1 iunie 2016, începând cu ora 17:00 revine la Muzeului Naţional de Artă al României, în sala Brâncuși a Galeriei Naționale, lucrarea de artă performativă „Cumințenia Pământului nomadă” semnată de Alexandra Pirici. Construcția coregrafică operează cu relația dintre obiectul artistic și conotațiile politice ale sensurilor mai mult sau mai puțin arbitrare cu care specialişti reputați au încărcat lucrarea „Cumințenia Pământului” realizată de Constantin Brâncuși în 1907.
Muzeul Naţional de Artă al României organizează joi, 19 mai 2016, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei „Cumințenia Pământului. Aceasta nu este o piatră”. Expoziţia îşi propune să arate straturile narative care acoperă una dintre cele mai cunoscute şi controversate lucrări din arta românească modernă: Cuminţenia Pământului.
Muzeul Naţional de Artă al României îi invită pe iubitorii de artă să participe vineri, 13 mai 2016, de la ora 17:30, la „Un ceas pentru artă”, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „Brâncuși. Forme în alb și negru” deschisă în Sălile Kretzulescu. Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.
De-a lungul timpului, numeroase personalităţi românești au uimit cu talentul, ingeniozitatea și măiestria lor, realizând invenții care au schimbat istoria lumii sau atingând performanțe remarcabile în domeniile în care și-au desfășurat activitatea. Promovând adesea valori umane ale țării noastre și contribuția lor în dezvoltarea societății, Romfilatelia introduce în circulație o emisiune de mărci poștale dedicată personalităților românești de marcă, intitulată „Români geniali”. Astfel, pe cele șase mărci poștale ale emisiunii se regăsesc reprezentanți din domenii precum știință, teologie, medicină, inginerie, sculptură și muzică, acestea putând fi achiziționate începând de vineri, 18 martie 2016.
Piesa scrisă de Valeriu Butulescu a avut premiera la Teatrul Naţional Radiofonic, pe canalul Radio România Cultural, în data de de 15 martie 2007, cu ocazia comemorării semicentenarului morţii lui Constantin Brâncuşi. În acest fragment din spectacolul radiofonic, puteţi recunoaşte vocile inconfundabile ale actorilor Ştefan Iordache şi Constantin Codrescu.
Biblioteca Citatepedia găzduieşte scenariul integral al acestei piese de teatru dedicate marelui Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere se împlinesc 140 de ani.