13 noiembrie 2018

Bilanţul Forumului Diversităţii Culturale la finalul celei de-a treia ediţii

În perioada 9-11 noiembrie 2018, Asociația MAIE a organizat cea de-a treia ediție a Forumului Diversității Culturale, un eveniment care a reunit, timp de trei zile, peste 400 de elevi, profesori, specialiști în cultură, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai diferitelor minorități etnice, precum și reprezentanți ai publicului larg interesat de temele propuse.


Continuare »

1 voturi
 8 noiembrie 2018

Agenda „Forumului Diversității Culturale”, ediţia a III-a

„Forumul Diversității Culturale”, ediția a III-a, are loc între 9 și 11 noiembrie 2018 în București (ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani, 84 – 90). Evenimentul, conceput ca un exercițiu de recunoștință față de minoritățile etnice care au contribuit la dezvoltarea culturală a României, aduce pe agenda publică diversitatea culturală și nevoia de valorificare a acesteia pe toate palierele sociale și culturale.


Continuare »

fără voturi
 8 noiembrie 2017

Bilanţul celei de-a doua ediţii a Forumului Diversităţii Culturale

Duminică, 5 noiembrie 2017, cea de-a doua ediţie a Forumului Diversităţii Culturale a ajuns la final. Timp de 3 zile, evenimentul a reunit la ARCUB Gabroveni peste 300 de participanți: delegați ai instituțiilor publice, experţi în antropologie, sociologie, psihologie, istorie, muzeistică, patrimoniu cultural, arte frumoase şi design, elevi, studenţi, profesori, artişti, reprezentanţi ai minorităţilor din România, alături de publicul larg.


Continuare »

3 voturi
 2 noiembrie 2017

Momentele Forumului Diversităţii Culturale

Vineri, 3 noiembrie 2017, începe cea de-a II-a ediție a „Forumului Diversității Culturale”, un eveniment care invită publicul, reprezentanții instituțiilor publice și specialiștii din diferite domenii la dialog despre multiculturalitate și diversitate culturală folosite ca resurse pentru dezvoltare. Festivitatea de deschidere a evenimentului are loc vineri, la ora 14:30, și reuneşte vorbitori ca: Bianca-Maria Bălșan, președintele Asociației Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană, Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat și Mihaela Drăgan, actriță și fondatoare a companiei de teatru Giuvlipen.


Continuare »

3 voturi


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
octombrie 2026
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii