Film Society of Lincoln Center și Romanian Film Initiative organizează festivalul dedicat filmului românesc de la New York într-o nouă prezentare. Intitulat Making Waves: New Romanian Cinema, festivalul se desfășoară între 29 noiembrie și 5 decembrie 2012 la Film Society of Lincoln Center, oferind publicului o reinventare a prestigioasei serii dedicate filmului românesc din New York. Evenimentul va include cele mai recente vârfuri ale cinematografiei românești contemporane, lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, dar și retrospective și proiecții speciale dedicate regizorilor români consacrați, programe speciale și o serie de dezbateri pe marginea crizei survenite în peisajul politicilor culturale în Europa Centrală și de Est.
În perioada 6-11 noiembrie 2012 se desfăşoară a 22-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Est-European de la Cottbus, Germania, dedicată producţiilor cinematografice de calitate provenite din Europa de Est. România este reprezentată şi anul acesta de o serie de producţii recente.
Filmul „O lună în Thailanda“, în regia lui Paul Negoescu, a fost invitat în competiţia de lungmetraj a festivalului. „O lună în Thailanda“ spune povestea lui Radu (interpretat de Andrei Mateiu), care, în noaptea de Revelion, realizează ca nu e mulţumit cu viaţa lui şi decide să se despartă de prietena sa. El porneşte într-o călătorie prin mai multe cluburi bucureştene, în căutarea fostei iubite, însă marea sa dilemă este dacă femeia alături de care alege să îşi petreacă viaţa este şi marea lui dragoste.