Scriitorul Adrian Munteanu la Salonul Internaţional al Cărţii de la Milano
La Târgul Internaţional de Carte de la Milano, care are loc în perioada 26-29 octombrie 2012, scriitorul român Adrian Munteanu a fost desemnat printre cei trei poeţi care vor primi Premiul Internaţional de Literatură NUX. „Este o mare onoare să celebrăm cultura română în Europa”, spune organizatorul. Alături de Adrian Munteanu, vor fi răsplătiţi cu această importantă distincţie poetul nord-irlandez Desmond O’Grady şi scriitorul francez Daniel Maximin.
Adrian Munteanu ne-a declarat: „Este onorant pentru mine, un scriitor care a apărut relativ târziu în peisajul poeziei româneşti, ca după 7 cărţi de sonete să existe o recunoaştere internaţională, pe care o văd ca pe un succes al literaturii româneşti contemporane în ansamblul ei. Voi folosi prilejul deplasării în Italia pentru a mă întâlni, în cadrul unui recital pe care am să-l pregătesc, uzând şi de calităţile mele actoriceşti, cu membrii comunităţii româneşti din Milano si, poate, până atunci, vom stabili ş alte contacte cu românii din peninsulă.”
Continuare »

Duminică, 29 noiembrie 2009, de la ora 13:30, Editura Minerva organizează la standul său din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (standul 14 al editurilor Minerva şi Aramis, deschis la nivelul zero al Pavilionului Central), Complexul expoziţional Romexpo din Bucureşti, lansarea volumului de sonete „Femeie!…” de