Search Results

 4 februarie 2021

Retro Rock 2020

Asociația Promusic Events prezintă „Retro Rock 2020” – filmul integral, un eveniment ce s-a desfășurat în perioada 7-8 noiembrie 2020 la Arenele Romane din București. Întregul material, ce are o durată de 2 ore, conține atât cele 11 piese ale formațiilor Chromatic, Holograf, Progresiv TM, Olympic ’64, Rodion G.A., FFN, Domino, Catena, Progresiv TM & Roșu și Negru, Sideral Modal Quartet, Semnal M, dar și interviuri cu artiștii care au urcat pe scenă, interviuri cu cei implicați în organizarea acestui proiect și un scurt material In Memoriam.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Fluturii

Se spune că atunci când ne îndrăgostim și considerăm că persoana pe care am întâlnit-o este „the one”, avem fluturi în stomac. Fluturii din stomac sunt asociați cu entuziasmul, bucuria, exaltarea. Fiecare dintre noi trăiește această senzație în mod particular. Dar ce se întâmplă când nu mai suntem îndrăgostiți? Unde ne zboară fluturii din stomac? Liviu Teodorescu și JO lansează prima melodie împreună – „Fluturii”, o metaforă ce descrie lipsa fluturilor din stomac. Despre aceste sentimente de apatie, tristețe și complexitatea acestei emoții vorbesc și cei doi artiști în piesa „Fluturii”, care a fost compusă de către Liviu Teodorescu, Jo, Ionuț Vasilache, Florian Rus și Alex Parker.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 ianuarie 2021

„Borsec” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriIarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale.

Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[…]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ca o panoramă dinaintea ochilor mei. Franța, Italia, Germania ș.c.l. mi se arată atunci cu tot farmecul de care le împodobesc puterea suvenirelor și dorul încă mai puternic de a le revedea în ființă. Câte planuri de fericire, câte casteluri de Spania ridic în ceasul acela! Mă prefac îndată într-un arhitect atât de măiestru, că mă mir eu însumi de frumusețile operelor mele; și cu toate că râd în sfârșit de toate acele nebunii ce-mi vâjâie prin minte, dar mărturisesc că mă simt câteva minute fericit de ele. Zic câteva minute numai, căci realitatea, cea mai aprigă dușman[…]nchipuirii, vine de se pune necontenit dinaintea ei și o întunecă fără milă. Visul se șterge, și inima încetează de a bate; coroana cade și omul rămâne aceea ce este. Le masque tombe, l’homme reste et le héros s’évanouit !

Dar vroiam să vorbesc de Borsec, și văd că m-am adâncit în idei filozofice asupra omului. Așa sunt gândurile ce se nasc în fața focului, noaptea, când toată lumea odihnește. O idee aduce pe alta și într-o clipală face jurul pământului. Să venim însă la sugetul acestui articol.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 noiembrie 2020

Nuduri în pictura românească – Theodor Pallady

Romfilatelia continuă seria de emisiuni dedicate picturii românești și introduce în circulație, miercuri, 25 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Nuduri în pictura românească”, în care sunt ilustrate opere de acest gen aparținând lui Theodor Pallady, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 noiembrie 2020

Pe sub păsări și peste pești

Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Experiența din vară s-a finalizat cu o carte scrisă chiar de copii, „Pe sub păsări și peste pești„. Lansarea cărții are loc online, marți, 24 noiembrie 2020, de la ora 14:00, în prezența autorilor și este transmisă LIVE pe pagina de Facebook Romania.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 octombrie 2020

„Povestea unui gât de sticlă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenEra o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+flori +de +tei'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii