Search Results

 11 aprilie 2016

Shakespeare în România, Shakespeare în lume

Primăria Municipiului București și Muzeul Naţional al Literaturii Române, în colaborare cu Academia Română – Secția de Filologie și Literatură, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Biblioteca Academiei, Institutul Cultural Român și Festivalul Internațional Shakespeare (Craiova) și având ca parteneri Facultatea de Arte a Universității Hyperion și Galeria Senso, organizează Simpozionul internațional „Shakespeare în România, Shakespeare în lume”, dedicat împlinirii a 400 de ani de la moartea autorului.

Evenimentul are loc la București, în zilele de 12-14 aprilie 2016, în Amfiteatrul I.H. Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125, București).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 6 aprilie 2016

Umbră lucidă

Editura Fides din Iaşi a publicat volumul de poeme „Umbră lucidă”, semnat de Ionuţ Caragea. Cartea conţine 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefaţa volumului îi aparţine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorţanu (directorul editurii Fides), iar ilustraţia copertei a fost realizată de Ionuţ Caragea.

Umbra lucida

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 5 aprilie 2016

Foe

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu se lansează joi, 7 aprilie 2016, de la ora 19:00, romanul „Foe” al scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură. La eveniment participă Mihaela Anghelescu Irimia, prof. univ. dr. la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti), Andreea Răsuceanu, critic literar, Irina Horea, traducătoarea romanului, şi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

J.M. Coetzee

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 martie 2016

Care Santos vine la Bucureşti pentru aniversarea celor 10 ani ai colecţiei „Raftul Denisei”

În luna mai 2006 lua naştere „Raftul Denisei”, prima şi singura colecţie de literatură personalizată din România, coordonată de Denisa Comănescu. Printr-un portofoliu bogat, dedicat literaturii universale, cu precădere actuală, cu peste 300 de titluri apărute în decursul a 10 ani, „Raftul Denisei” a confirmat promisiunile editoarei, impunându-se ca una dintre cele mai importante colecţii de pe piaţa de carte din România.

Care Santos

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 martie 2016

Ann Morgan: Anul în care am citit câte o carte din fiecare ţară a lumii

Ann Morgan s-a considerat o persoană destul de erudită — până când a descoperit „marele gol cultural” din biblioteca sa. Printre o varietate de autori britanici și americani, existau doar puține opere aparținând autorilor din afara sferei vorbitoare de limba engleză. Astfel aceasta și-a propus un plan ambițios: să citească câte o carte din fiecare țară a lumii timp de un an. Acum, aceasta încurajează și alți anglofili să citească opere traduse pentru ca editorii să se străduiască mai mult să recupereze aceste pietre prețioase literare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 martie 2016

Aniversare Dada la Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează luni, 21 martie 2016, la sediul instituției, un eveniment interdisciplinar pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la apariţia curentului Dada. Evenimentul este organizat în cadrul Lunii Francofoniei în Suedia şi se bucură de participarea profesorului Tom Sandqvist, autor al cărţii „Dada Öst – rumänerna på Cabaret Voltaire” („DadaEst, Românii de la Cabaret Voltaire”), apărută în 2005. Acesta susţine o prezentare a curentului şi a relevanţei sale astăzi şi vorbeşte despre conexiunile dintre mişcarea Dada şi teatrul idiş din România.

Evenimentul prin care se sărbătoreşte aniversarea centenarului Dada include şi un performance al actriţei Anat Pick din Israel, cunoscută pentru interpretările sale din repertoriul Dada. Aceasta recită câteva pasaje din operele autorilor Hugo Ball, Kurt Schwitters și Tristan Tzara (1916, 1922), printre care şi cunoscuta operă semnată de Tristan Tzara, „L’Amiral cherche une maison à louer”, pusă iniţial în scenă în 1916 împreună cu Marcel Iancu și Richard Huelsenbeck la Cabaret Voltaire.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+litera +e'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii