„N-am cuvinte de a lăuda îndeajuns gestul acestei comunităţi, care-l cinsteşte pe Ion Cănăvoiu, fiind singurul exemplu de acest fel din ţară, în care un creator devine emblematic pentru o manifestare de prestigiu”, avea să sublinieze domnul George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi preşedinte al juriului ediţiei a XVII-a, prezent pentru a zecea oară la festivalul gorjean, ce se desfăşoară de fiecare dată în preajma zilei de 22 octombrie, data morţii lui nea Jean.
Din juriu au mai făcut parte Valerian Lică, Nicolae Dragoş, Alexandra Andrei, Spiridon Popescu, Grigore Marian Dobreanu, Ion Cepoi, Cornel Udrea, Alexandru Păsărin, Gabriel Bratu, Aurelian-Iulius Şuţă-ŞAI (membri) şi Constantin Popescu (secretar). Cea mai mare parte a acestora, au fost în după amiaza zilei de vineri 23 octombrie oaspeţii Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din municipiul de reşedinţă al judeţului Gorj, „o experienţă deosebită, cu copii efectiv interesaţi de ceea ce se întâmpla acolo” (l-am citat pe scriitorul Cornel Udrea), întâlnire moderată de profesoara Elena Roată. În seara aceleiaşi zile, la o televiziune locală din Târgu-Jiu, s-a făcut timp de 45 de minute „o politică sănătoasă a umorului şi a acestui festival cu totul excepţional” (C. Udrea).
În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.
Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.
Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.
Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.
La începutul lunii octombrie 2009 am avut bucuria de a fi martor ocular „la un moment fast al umorului românesc şi a celui bănăţean îndeosebi. O coincidenţă fericită şi poate nu întâmplătoare a făcut ca aniversarea să se întâmple exact în ziua în care…” „…în urmă cu 40 de ani, un grup de scriitori de la filiala Timişoara au avut iniţiativa de a înfiinţa un Cenaclu de satiră şi umor. Imediat li s-au alăturat scriitori şi graficieni satirici şi a început o activitate…” care atinge astăzi o vârstă unicat în epigrama românească, cu care doar Clubul epigramiştilor bucureşteni se mai poate lăuda (citatele aparţin, în ordine, domnilor G.Corbu şi I. Iacob-Bencei).
Încă de la sosirea în oraşul de pe Bega, în seara zilei de vineri 2 octombrie, ni s-a oferit dovada că „metronomul” Ionel Iacob-Bencei este un organizator unic în arealul epigramei româneşti, surprinzându-ne cu prezenţa concomitentă la manifestarea epigramatică, a umoriştilor din Republica Moldova şi din Serbia, instituind astfel „Axa Chişinău – Moisei (Bencei) – Uzdin”, o premieră pe care a pregătit-o, după cum ne-a mărturisit, încă din octombrie 2008, când a fost prezent la manifestări literare atât la Chişinău cât şi la Uzdin şi pe care a formulat-o aşa: „Treziţi-vă români din adormire!, / Ca să lăsăm acelora ce vin / O punte românească de iubire / Pe axa Chişinău – Moisei – Uzdin”. În plus, pe tot parcursul şederii noastre la Timişoara, aveam să ne convingem practic de autenticitatea sintagmei „Robul lui Dumnezeu şi al Epigramei” pe care apreciem (şi o vom demonstra în continuare) că Ionel Iacob-Bencei şi-o atribuie într-un mod cum nu se poate mai potrivit.
Începând din 6 noiembrie 2009, vă recomandăm cu mare căldură noua producţie Disney după celebra „Poveste de Crăciun” („A Christmas Carol”) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută. Şi „Crăciun fericit!”
Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.
Începând din 23 octombrie 2009, thrillerul SF „Surogate” („Surrogates”) va rula pe marile ecrane din România. Filmul, regizat de Jonathan Mostow, este inspirat după un roman grafic Top Shelf Comix, foarte popular şi inventiv, al lui Robert Venditti şi Brett Weldele. Din distribuţie fac parte Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike, Boris Kodjoe, James Francis Ginty, Michael Cudlitz, James Cromwell şi Ving Rhames.
„Surogate” aduce în faţa spectatorului o lume născută din comoditatea oamenilor şi din teama noastră, a tuturor, de a ne înfăţişa celorlalţi slăbiciunile şi urâciunea, mizeria şi nefericirea. Viaţa ar fi oare ea mai simplă dacă am putea să arătăm lumii, în loc de obrazul ridat şi obosit, în loc de expresia îndurerată şi deznădăjduită, o iluzie a eternei tinereţi, a perfecţiunii fizice, a frumuseţii fără cusur? Care ar fi oare lucrul acela ce ne-ar lipsi cel mai mult atunci când, graţie tehnologiei, trupurile noastre ar arăta perfect? Răspunsul e simplu: atingerea caldă a omului imperfect de lângă noi.
1 voturi
Încarc...
50 voturi