Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Târgul Internaţional de Carte de la Varşovia 2017
În perioada 18-21 mai 2017, în capitala poloneză are loc cea de-a opta ediție a Târgului Internațional de Carte de la Varșovia. Institutul Cultural Român de la Varșovia, împreună cu Ambasada României, organizează un stand românesc, în care expune și oferă spre vânzare publicului o largă paletă de volume româneşti și publicații despre România, apărute în Polonia în ultimii ani, de asemenea dicționare și albume.
Continuare »
Silence
Laureat al premiului Oscar, regizorul Martin Scorsese aduce pe marile ecrane din 17 martie 2017 producţia „Silence”, povestea mult așteptată despre credință și religie, care se concentrează asupra unor misionari portughezi din secolul al XVII-lea. Aceștia pornesc într-o călătorie periculoasă în Japonia, pentru a-și găsi mentorul pierdut, părintele Cristavao Ferreira, și pentru a împărtăși și altora crezul creștin. Scorsese regizează „Silence” pe baza unui scenariu pe care l-a scris împreună cu Jay Cocks. Filmul, inspirat din romanul premiat al lui Shusaku Endo, publicat în 1966, examinează cea mai arzătoare dilemă a religiei și spiritualității: tăcerea lui Dumnezeu în fața durerii omenești.
Continuare »
Legea nopţii
Ben Affleck, laureat al premiului Oscar, a regizat și produs thrillerul dramatic „Legea nopții” („Live by Night”), în care joacă și rolul principal, şi care revine pe marile ecrane din 13 ianuarie 2017. Affleck s-a ocupat și de scenariu, adaptând bestsellerul lui Dennis Lehane, aceasta fiind cea de-a doua colaborare dintre cei doi, după aclamata dramă „Dispărută fără urmă”. Din distribuția filmului mai fac parte și Elle Fanning, Brendan Gleeson, Chris Messina, Sienna Miller, Zoe Saldana și Chris Cooper („Hoțul de orhidee”), laureat al premiului Oscar.
Continuare »
Institutul Cultural Român celebrează Ziua Culturii Naţionale
Ziua Culturii Naționale, stabilită prin Legea 238/2010 și sărbătorită în fiecare an la data de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, este marcată și în acest an de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări culturale, organizate în Austria, Belgia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Israel, Ducatul de Luxemburg, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.
Continuare »
„Asupra criticii” de Constantin Dobrogeanu-Gherea
Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.
Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.
Continuare »