5 ianuarie 2018
Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des se întâmplă să nu fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul… din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit.
Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie.” Ceea ce pot zice cu siguranță e că dl Petrașcu nu m-a priceput, poate din cauza mea. În orice caz pentru mine pricina hotărâtoare a decepționismului ori pesimismului e alta. În articolul meu Decepționismul etc. am formulat în căteva rânduri părerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. Și aceste rânduri, pentru mai mare siguranță, le-am subliniat. Iată-le: „Pricina decepționismului nostru, a decepționismului poeților noștri, obârșia lui, sunt anomaliile societății burgheze. Pricina boalei veacului e starea patologică a civilizațiunii burgheze”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
2 ianuarie 2018
Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.
Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
21 decembrie 2017
Să rememorăm telegrafic evenimentele istorice care au precedat Unirea Principatelor din 1859. În martie 1857, N. Vogoride, soţul Cocuţei, fiica importantului poet premodern, a fost învestit de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor de domnitor) al Moldovei. Imediat au început certuri cumplite între cei doi soţi, deoarece Vogoride era un înverşunat antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci). Revenea în Iaşi doar când obligaţii protocolare îi impuneau acest lucru.
În urma Convenţiei de pace de la Paris, cele şapte Puteri garante acceptaseră ca cele două provincii româneşti să se unească, nu înainte de a fi consultat, printr-un scrutin (Divanurile Ad-hoc), electoratul. Vogoride falsifică, în mod brutal, rezultatul testului din 19 iulie 1857.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Vasile Ghica in Ştiri
24 noiembrie 2017
În perioada 5-7 octombrie 2017, Fundaţia Pelin şi Primăria oraşului Tecuci au organizat aici, în parteneriat cu Asociaţia Italiană a Aforismului alături de asociaţii naţionale precum Asociaţa Culturală „Con Anima” (Arad), Asociaţia Culturală Citatepedia etc., Festivalul Internaţional al Aforismului, Ediţia I. Au fost prezente personalităţi marcante ale literaturii tecucene, iubitori de carte si aforisme precum coordonatorul acestui festival, scriitorul Vasile Ghica, dar şi alți invitaţi de seamă precum umanistul de renume mondial Naji Naaman (Beirut), scriitor şi promotor al unei culturi deschise către noi orizonturi, binecunoscutul aforist român Valeriu Butulescu, etc.
Dintre cei peste 60 de participanţi la concurs, 18 au venit de pe alte meleaguri: Australia, Austria, Canada, Franţa, Israel, Italia, Republica Moldova, Ucraina etc. Printre aceştia, din Franţa, un autor deosebit de original: François Vaucluse. Originalitatea acestuia constă în faptul de a fi un pionier al „artei” de a scrie aforisme. Despre dânsul şi a sa „Artă a puţinului” aflăm mai multe în cele ce urmează.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Créola Thenault-Băltărețu in Aforisme, Interviuri
14 noiembrie 2017
Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 15 noiembrie 2017, ora 19:00, la o întâlnire cu Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Trei etaje„, recent apărut în colecția Raftul Denisei, tradus de Ioana Petridean. La eveniment participă, alături de autor, scriitorii și jurnaliștii Marius Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se încheie cu o sesiune de autografe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
6 noiembrie 2017
Cu o istorie ce își are rădăcinile în antichitate și evoluând spectaculos de-a lungul timpului, circul este acel minunat spectacol al copilăriei ce reunește sub cupola sa adevăraţi artiști. Circul București reprezintă o institutie cu tradiție care, de-a lungul timpului, prin reprezentaţiile remarcabile ale artiștilor săi, și-a adus contribuţia la dezvoltarea și la includerea circului românesc în elita circului mondial. Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Circul București”, luni, 6 noiembrie 2017.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri