Search Results

 17 august 2018

Parcuri Naturale din România

Romfilatelia, promotoare permanentă a tematicilor filatelice care au ca subiect frumusețile de necontestat ale României, introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Parcuri Naturale din România, poposind de această dată în Parcul Natural Domogled – Valea Cernei, cel mai mare parc național. Emisiunea este disponibilă începând de vineri, 17 august 2018, în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 august 2018

„Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul” de George Topîrceanu

Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini.

Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente.

Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormali” au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație…

„Sfinxul” își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine…”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 iulie 2018

„Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru” de George Topîrceanu

„Cocostârcul albastru” cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziție. Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre prețioase și farmecul lor sporește încă din ansamblu.

Este o armonioasă îmbinare de romantism și realism, o perindare captivantă de întâmplări din trecut și din vremea mai nouă, de oameni mânați de patimi care sfârșesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții.

Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ș-a amintirilor, nostalgia și melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu și-au găsit o expresie artistică mai desăvârșită.

Cartea aceasta e cea mai pură esență de sadovenism.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 iulie 2018

Dragostea ca emoţie logică

Mulți spun, probabil și crezând în vorbele lor, că dragostea, cea autentică (despre care toți aceștia afirmă că e necondițională!), nu-i decât sentiment pur, cu alte cuvinte, un fel de descărcare electrică (sau hormonală sau o întrepătrundere greu de deslușit între latura electrică și hormonală a trupului) pe care o simți atunci când îți place cu adevărat de cineva.

Dacă dragostea reală ar fi doar atât, un fulger (doar nu degeaba francezii au venit cu expresia coup de foudre!), înseamnă că numai ceea ce este ea de bună seamă, dincolo de sfera imediatității emoției pe care o exprimă, dar și pe care o… încarcă, nu este și nu poate, nicidecum, fi.

Căci asemenea dragoste este, din toate punctele de vedere, un simplu fulger. Practic, nu vezi nici când apare pe firmamentul ființei tale (ca să vorbesc pompos, à la Rică Venturiano), nici când dispare de pe el, dar nici măcar, nu ai tu, subiect direct al dragostei, cum să vezi sau, mai degrabă, cum să-i percepi, existența, atât de sumară va fi fost ea în această lume.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 mai 2018

„Obiecţii lui Flaubert” de Paul Zarifopol

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 mai 2018

„Despre metoda şi stilul lui Proust” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolUna din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+a +avea +caracter'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii