Cartea „Bazar bizar” de Radu Paraschivescu are şi o variantă audio, în lectura autorului, apărută la Humanitas Multimedia.
Radu Paraschivescu spune: „S-a născut romgleza şi a înviat Ceauşescu. Ups şi aoleu! O limbă trendy şi o apariţie misterioasă. De o parte reiterarea commitment-ului pentru challenge-uri, de cealaltă Ioropa şi condâţunili care ezigstă. Două proze în oglindă, despre metehne vechi şi noi.”
Mircea Baniciu va concerta pe 3 decembrie 2008 la Sala Palatului într-un spectacol eveniment, alături de câţiva dintre cei mai buni prieteni ai săi. Invitaţii săi vor fi: Ioji Kappal, Costin Petrescu, Mircea Vintilă, Marius Batu, Ioan Gyuri Pascu şi Ana Baniciu. În cadrul acestui spectacol, artistul îi va avea alături pe cei de la trupa Pacifica, în componenţa: Teo Boar, Cristi Iorga, Marian Mihailescu şi Vlady Cnejevici.
Eric şi Hana se strecurau cu greu prin mulţime. Cum amestecul mirosurilor, la o expoziţie de flori, dă un iz general de înmormântare, cântecele miilor de oameni-melodie, ce curgeau de-a lungul şi de-a latul străzii, luate împreună, dădeau naştere unui zgomot infernal. Ca tacâmul să fie complet, în lumea roboţilor utilitari avea loc şi o campanie electorală pentru alegerea unei noi conduceri a oraşului.
Când, în sfârşit, ajunseră în parc şi se aşezară pe o bancă, se priviră stânjeniţi. Nu pierduseră niciodată atâtea secunde preţioase, cum făceau acum, când erau împreună.
Teatrul Ariel a anunţat premiile Bursei de texte noi româneşti DRAMAFEST 2008. Juriul de premiere, format din Theodor Cristian Popescu (regizor, preşedintele juriului), Sorin Crişan (critic şi teoretician de teatru, profesor al UAT – Tg. Mureş), Alina Nelega (dramaturg) şi Diana Popdan (ziaristă radio), a decis să împartă premiul Dramafest-E-ON, în valoare de 10.000 RON, între patru dintre nominalizaţi. Aceşti sunt: Mihaela Iancu (pentru piesa „Pe mâine”), Dan Lungu (pentru piesa „La mulţi ani! Parcă aşa se spune!”), Mugur Grosu (pentru piesa „Black out”) şi Viorel Cojanu (pentru piesa „You tube – O fată nebună”).
Fragmente din capitolul „Lucrul şi opera” din lucrarea „Originea operei de artă” aparţinând lui Martin Heidegger, în traducerea lui Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu:
Origine înseamnă aici acel ceva prin care şi de la care pornind, un lucru este ceea ce este şi este aşa cum este. Numim ceea ce este ceva, în felul în care este, esenţă a sa. Originea unui lucru este provenienţa esenţei sale. Problema originii operei de artă este o problemă privitoare la provenienţa esenţei sale. Potrivit reprezentării obişnuite, opera ia naştere din şi prin activitatea artistului. Însă prin ce anume, şi de la ce anume pornind, este artistul ceea ce este? Prin operă; căci faptul că o operă este spre lauda făuritorului ei înseamnă: abia opera îl face pe artist să apară drept meşter într-ale artei. Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. Nici unul din aceşti termeni nu există fără celălalt. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că nici unul dintre cei doi nu îl poartă cu sine pe celălalt. Artistul şi opera sunt, fiecare în sine şi în corelaţia lor, printr-un al treilea termen, care, de bună seamă este şi primul, anume prin acel ceva de la care artistul şi opera de artă îşi capătă de altfel numele: prin artă.
Pe 22 septembrie 2008, Gianna Nannini a cântat pe scena Arenelor Romane din Bucureşti în faţa a peste 4000 de spectatori într-un concert prezentat de Fiat Bravo şi organizat de Events.