Despre natura neaşteptată a ipocriziei
Aș vrea să scriu foarte mult despre ipocrizie. De ceva timp am constatat că aceasta nu se reduce doar la comportament, la felul în care ne purtăm, acasă și în societate, unii cu alții, nu, dimpotrivă, ea s-a întins peste tot, e un cancer generalizat, e de fapt atât de ubicuă, încât poate fi întâlnită și în cultură, și nu mă refer la relațiile pe care oamenii de cultură le au între ei, ci, neîndoios, la conținutul în sine al oricărui act de cultură, care este, așa cum am observat, contaminat de tipul acesta pervers de dedublare.
Voi intra direct în subiect și voi încerca să analizez, foarte pe scurt, doar acea parte a culturii, nu care ar fi mai contaminată decât celelalte de ipocrizie, ci pe care o cunosc eu mai bine, în care mi-am format deja o imagine mai clară. E vorba despre filosofie, o disciplină pe care, până de curând, am iubit-o fără rezerve și pe care, în prezent, mă străduiesc din răsputeri s-o iubesc încă, deși efortul acesta sentimental, abia în ultimul timp, a început cu adevărat să arate a efort, fiindcă înainte totul era așa de ușor, din inimă venind, încât numai cu greu s-ar fi putut spune că-i un efort din partea mea să ador sistematizarea imaginativă a înțelepciunii.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
