Născut în 1957, traducător, specialist în literatura italiană vulgară şi neo-latină a Renaşterii (Colonna, Sannazaro, Marullo, Poliziano, Boiardo mai ales), profesorul François Vaucluse locuieşte în mod obişnuit la Merano (Haut-Adige), Italia.

Binecunoscut atât în Franţa, cât şi în Italia, autorul a publicat sub pseudonim în diverse reviste precum: les Cahiers du chemin sau Promesse. Ultimele sale lucrări sunt: „L’amitié des peintres” (2008), „Le Bandeau d’Éros” (2012), „Modernes et post-modernes” (sub tipar). Autor al unei Arte a puţinului („L’Art du peu”), tradusă în limba română de MariAnne, recent publicată în Citatepedia, François Vaucluse este cunoscut publicului român amator de aforisme datorită participării sale la Festivalul International al Aforismului de la Tecuci, 2017.

29 voturi

Încarc...

Publicat de Créola Thenault-Băltărețu in Aforisme, Interviuri
1 comentariu »

Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

I

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare.

Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge.

De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu… Nu cerea de pomană… da’ și viața de azi până mâine viață e, or foc?

Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt’dată țineau opt perechi de boi ungurești, șase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuți ș­o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Humanitas Junior îi invită pe copiii între 7 și 10 ani, sâmbătă, 28 octombrie 2017, la ora 11:30, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la un atelier pornind de la atlasul Sub pământ. Sub ape, conceput de ilustratorii Aleksandra Mizielinska şi Daniel Mizielinski. Participanţii descoperă fascinanta lume a adâncurilor, de la recifele de corali pline de culoare, până la gropile întunecate din oceane unde viața este ciudată și își produce singură lumina şi „construiesc” un copac și descoperă ce rețea de internet folosesc arborii unei păduri pentru a vorbi unii cu alții. Modelăm fosile și observăm „în direct” cum erupe un vulcan. Explicațiile sunt însoțite de câteva proiecții de filme și imagini, iar copiii consultă atlasul „Sub pământ. Sub ape” pentru informații ajutătoare. Activitățile au fost create de Anca Bontaș, muzeograf la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

După succesul multipremiatului spectacol „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Mark Haddon, tânărul regizor Bobi Pricop revine la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, la aceeași Sală Pictura, lansând în premieră națională piesa „UFO” a unuia dintre cei mai talentați și jucați dramaturgi tineri ruși, Ivan Vyrypaev, cu o traducere inspirată semnată Mașa Dinescu. Primele reprezentaţii au loc pe 15 şi 16 septembrie 2017, de la ora 20:00, iar premiera oficială este duminică 17 septembrie 2017, ora 20:00. Distribuția spectacolului (în ordinea apariției în scenă) îi reuneşte pe Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru.

Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul „UFO” spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre. Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.

Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor.

„Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei.”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »