Pe 23 octombrie 2018 s-a lansat „mânz mic” – o platformă digitală dedicată culturii, diversității formelor de artă și artiștilor, clasici și contemporani, naționali și internaționali, precum și specialiștilor din diferite domenii culturale, industrii creative și artistice. Menirea principală a proiectului este de a promova în rândul publicului său atât artiștii tineri, debutanți, și formele de artă pe care le abordează, cât și arta clasică care este, de multe ori, fie uitată, fie mai greu de digerat sau de înțeles.
Asociația MAIE își schimbă denumirea asociației, identitatea vizuală, website-ul și prezența în social media. Primul pas către o nouă identitate a însemnat condensarea numelui Asociației (Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană) în acronimul acestuia – simplu, scurt și memorabil (MAIE). Eugen Erhan, designer grafic, specialist în idenitate de brand, a realizat conceptul noii imagini a Asociației care s-a conturat în jurul ideii de dezvoltare armonioasă, pornind de la litera M (mișcare) care devine un simbol geometric pentru: creștere, ritmicitate, aliniere.
Institutul Cultural Român, alături de membrii clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), organizează „Luna Literaturii Europene”, un proiect amplu prin care publicul este invitat să (re)descopere literatura europeană. Pe tot parcursul lunii octombrie 2018 au loc evenimente diverse, de la ateliere pentru copii și părinți la dezbateri, conferințe, concursuri și campanii de sensibilizare asupra necesității accesului la cultură al persoanelor din zonele defavorizate.
După ce a cucerit instant publicul și topurile muzicale în vara lui 2018 cu hitul „Dor să te ador”, alături de Doddy, Lora deschide o nouă filă dintr-o poveste „despre demoni și iertare” și pleacă la drum cu o piesă care rămâne în sufletele oamenilor, „Pleacă”.
Luna Amară lansează, pe 13 octombrie 2018, cel de-al șaselea album de studio, „Nord”, un material puternic și revelator, care prezintă configurația unui adevăr conștient și ne pune în fața alegerii de a-l trece sau nu prin filtrul ignoranței. Nord este acum disponibil pentru precomandă, în format fizic și digital. Noul material discografic Luna Amară, „Nord”, conține unsprezece piese. Înregistrat integral în Sala Radio, la Radio Cluj, sub bagheta inginerului de sunet Dan Georgescu, noul album al formației este produs și distribuit de Universal Music România. Coperta materialului este realizată de Costin Chioreanu/Twilight 13Media Design.
România participă şi în acest an la Târgul de Carte de la Göteborg, în perioada 27-30 septembrie 2018. Ediţia din acest an are ca teme principale respectul și toleranța, care sunt reflectate în cadrul unor evenimente culturale, literare și vizuale. Temele adiacente ale celei de-a 34-a ediție a Târgului de Carte Bok&Bibliotek sunt literatura crime fiction, precum și imaginea și ilustrația ca forme de expresie narativă. La această ediție a târgului sunt invitați scriitori, editori, profesori, jurnaliști printre care se numără Rebecka Bülow, Ylva Gripfelt, Bogdan Hrib, Khashayar Naderehvandi, Victoria Pătrașcu, Mårten Sandén, Stelian Țurlea, Arina Stoenescu, Felix-Narcis Nicolau, Ingmar Söhrman. România a fost țară invitată a Târgului de Carte de la Göteborg în 2013.