Vineri, 12 decembrie 2008, are premiera în România un nou film Disney, în asociere cu Mandeville Films / Smart Entertainment: „Chihuahua de Beverly Hills” („Beverly Hills Chihuahua”). Filmul combină umorul, distracţia şi mesajele pozitive, pentru a oferi o experienţă pe placul copiilor.
În continuare sunt prezentate câteva fragmente din debutul romanului „Muntele vrăjit”, aparţinând scriitorului Thomas Mann (6 iunie 1875 – 12 august 1955). Ideea pe care am dorit să o ilustrez prin această selecţie se referă la felul în care autorul de roman modern se joacă, construind şi răsturnând planurile mentale cuminţi, pe care orice lector le urzeşte în închipuirea sa pornind de la detaliile pe care i le furnizează cartea. Miza, în noile forme de literatură, este tocmai implicarea inedită a Cititorului, prin contrazicerea oricărei convenţii anterior stabilite referitor la locul fiecăruia – autor, narator, receptor – şi dinamitarea oricărei deducţii logice prea evidente în procesul de comunicare. Incipitul „Muntelui vrăjit” este, din acest punct de vedere, o lovitură de maestru.
Fragmente din lucrarea lui Oswald Spengler, „Omul şi filozofia vieţii”, traducere de Gheorghe Pascu, Editura AION Oradea – 1996:
„În paginile ce urmează prezint un număr mic de idei, preluate dintr-o operă mai mare la care lucrez de ani de zile. Intenţia mea a fost de a proba modul de abordare aplicat în Declinul Occidentului exclusiv asupra grupului culturilor evoluate acum, asupra premiselor istorice ale acestora şi ale istoriei omului începând cu originile sale. Cu ocazia acelei opere, am observat că majoritatea cititorilor sunt incapabili să păstreze o privire de ansamblu asupra întregii bogăţii de gânduri, pierzându-se de aceea în domenii separate mai familiare lor, văzând restul strâmb sau deloc şi dobândind în consecinţă o imagine falsă atât despre ceea ce spuneam, cât şi în privinţa celor despre care se vorbea. Convingerea mea a fost şi este că soarta omului va fi înţeleasă numai dacă toate domeniile activităţilor sale sunt privite simultan şi comparativ, fără a se face greşeala de a elucida pagini separate ale existenţei sale pornind doar de la politică, religie sau artă, cu credinţa că astfel totul a fost descoperit. Cu toate acestea, îndrăznesc să fac aici încercarea de a pune câteva întrebări care sunt strâns legate între ele, fiind de-aceea indicate să ofere o impresie preliminară asupra marelui mister al soartei omeneşti.”
„Ecstasy„, romanul lui Ryu Murakami recent apărut la Editura Polirom, deschide trilogia „Monologurilor despre plăcere, laşitate şi moarte”, nerecomandată celor slabi de înger.
Cartea lui Murakami începe printr-o întrebare: „Ştii de ce şi-a tăiat Van Gogh urechea?”. Această ghicitoare, care-şi va căuta pe tot parcursul romanului un răspuns, este asemenea unui buton play care, odată apăsat, declanşează întreaga intrigă. Urmat de „Melancolia” şi „Thanatos”, „Ecstasy” reia tema sadomasochismului din filmul „Tokyo Decadence” din 1993, al cărui regizor şi scenarist a fost.
Tot în prima pagina a cărţii se întâlnesc două dintre cele patru personaje principale ale cărţii: Miyashita, angajat al unei firme de producţie video, şi un vagabond misterios, care se va dovedi un „master of puppets” al jocului în care intră Miyashita. Dacă acţiunea cărţii începe într-un cartier periferic din New York, unde o echipă japoneză filmează un videoclip „de partea cealaltă a vieţii, cot la cot cu vagabonzii”, acesta nu este decât primul punct al reţelei New York – Tokyo – Paris în cadrul căreia se va construi povestea. Iar dacă startul poveştii îl dă îintrebarea, cel de-al doilea nod narativ important este un telefon. Miyashita, primind un număr de telefon din partea vagabondului, la care, dacă va suna şi va povesti de întâlnirea lor, va primi nişte bani, va forma numărul şi astfel va intra în legătură cu cel de-al treilea personaj-cheie: Keiko Kataoka.
Există oare resentimente pentru unii? Resentimentul aducerii aminte a uliţei de ţară? Resentiment care pentru mine înseamnă uliţa sufletului meu, uliţa inimii mele, uliţa copilăriei mele? Nu, nu cred ca există, nu există pentru că uliţele au rămas la fel, uliţe neschimbate.
Şi acum încă mai există drumul de asfalt de la oraş până în capul satului, iară de acolo în rest aceleaşi uliţe demult uitate de unii, de unii care au copilărit de-a lungul lor.