Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă când buciumul a sunat prelung și alba pânză ce-l acoperea a căzut ca luată de vânt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținând în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri.
De-a dreapta și de-a stânga, tunurile mute străjuiesc, și vântul toamnei târzii, trecând cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cântec trist, o întâmplare străveche, un basm din vremuri legendare.
Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rând hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți…
Alexa Dragu lansează piesa ei de debut, „Sub efectul tău”, însoțită de un videoclip sugestiv. „Sub efectul tău” este o piesă ritmată în care Alexa Dragu cântă despre momentul pe care toată lumea îl așteaptă cu nerăbdare, după terminarea unei relații de iubire, mai precis despre claritatea și liniștea ce intervin odată ce nu mai suntem sub influența vălului „roz” pe care dragostea ni-l pune adeseori pe ochi, care ne face să simțim și să acționăm la superlativ: „Nu mai sunt sub efectul tău / Văd clar / N-ai meritat și eu ți-am dat tot în dar.”
Etapa de înscriere a celei de-a XV-a ediții IPIFF-Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți a adunat peste 2800 de producții independente din 115 țări. Din cauza restricțiilor anunțate de autorități proiecțiile de film de la Cinema Muzeul Țăranului Român au fost reprogramate pentru perioada 8-10 aprilie 2021. Gala de premiere are loc la Teatrul Odeon pe 11 aprilie 2021.
Din 2016 până în 2019, lumea a fost martoră valurilor de căldură record, incendiilor de vegetație violente și celui mai lung sezon de cicloane de categoria 5 înregistrat vreodată. Numărul evenimentelor meteorologice extreme a crescut în ultimii 40 de ani, iar prognozele actuale sugerează că tendința va continua. Deci, înmulțirea fenomenelor meteo extreme se datorează întâmplării sau schimbării climei? R. Saravanan investighează.
Amatorii sunt invitați marți, 9 februarie 2021, ora 19:30, la o întâlnire online cu Tatiana Niculescu în dialog cu Cătălin Ștefănescu despre „Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale”, cea mai recentă carte a autoarei celebrelor biografii interbelice apărute la Humanitas.
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din țară, cu o tradiție de peste 170 de ani și cu o activitate internațională de prestigiu, a lansat vineri, 15 ianuarie 2021 proiectul internațional „Hektomeronul”, un mesaj universal al speranței.