Activista și autoarea Gloria Steinem este o icoană a mișcării feministe globale. Și-a petrecut viața sfidând stereotipurile, rupând barierele sociale și luptând pentru egalitate. În conversația cu curatorul TEDWomen, Pat Mitchell, Steinem reflectă asupra rădăcinilor revoluționare ale mișcării feministe, nevoia fundamentală de intersecționalitate pentru a combate prejudecățile și modul în care și-a depășit temerile cu sprijinul prietenilor. Acum îndeamnă viitoarele generații de femei să se ajute reciproc în solidaritate și să descopere libertatea găsită în companie și comunitate.
Se spune că atunci când ne îndrăgostim și considerăm că persoana pe care am întâlnit-o este „the one”, avem fluturi în stomac. Fluturii din stomac sunt asociați cu entuziasmul, bucuria, exaltarea. Fiecare dintre noi trăiește această senzație în mod particular. Dar ce se întâmplă când nu mai suntem îndrăgostiți? Unde ne zboară fluturii din stomac? Liviu Teodorescu și JO lansează prima melodie împreună – „Fluturii”, o metaforă ce descrie lipsa fluturilor din stomac. Despre aceste sentimente de apatie, tristețe și complexitatea acestei emoții vorbesc și cei doi artiști în piesa „Fluturii”, care a fost compusă de către Liviu Teodorescu, Jo, Ionuț Vasilache, Florian Rus și Alex Parker.
Joi, 24 decembrie 2020, în ajunul Crăciunului, Teatrul Odeon și Asociația „Clasic e Fantastic” oferă publicului online, gratuit, începând cu ora 11:00, un spectacol a cărui poveste se desfășoară chiar în noaptea Ajunului, cel mai potrivit timp pentru înfăptuirea minunilor și împlinirea visurilor, „Ceaikovski și Povestea unui Spărgător de nuci”. Din distribuție fac parte Alexandra Laura Badea, Monica Ciută, Selina Colceru, Filip Ristovski, Irina Sârbu, Alexandru Unguru, Raluca Ouatu (pian) și Monica Buștean (vioară). Regia este semnată de Monica Ciută, iar scenariul de Cristina Sârbu și Ana Sârbu.
Cei care lucrează în perimetrul Uranus-Rahova sau au afaceri în zonă au mai multă încredere în potențialul cartierului decât locuitorii acestuia, relevă un websurvey non-probabilistic derulat în perioada 17 iulie-18 august 2020. Deși apropierea de centru este practic singurul atu major menționat de respondenți, aceștia consideră că dacă zona ar fi „înverzită” și ar găzdui evenimente culturale, ar putea ajunge să reprezinte o atracție a Bucureștiului. Frecvența cuvintelor utilizate de respondenții la studiul care vizează calitatea vieții în această zonă a generat ilustrația atașată:
Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.
Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.
Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.
La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.
Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.
Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….
Încarc...
