Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
4 comentarii »

Întodeauna, la orice popor, au existat margini. Margini de ţară, margini de cătun, margini de sat, margini de oraş. Marginea reprezintă o finalitate la ceva şi începutul la altceva. La cetăţile antice şi medievale, reprezenta tot ce era în afara zidurilor, adică marginea dintre civilizaţie şi gunoiul, resturile şi oamenii cei mai declasaţi fizic sau moral. Dincolo de ziduri erau iadul, focurile, mirosul urât, hoţii, criminalii, pedepsiţii, tot ce era mai rău din specia umană.

La noi s-au pierdut marginile, s-au pierdut limitele, s-a pierdut bunul simţ, s-a înlăturat civilizaţia şi unii ne-au dus direct în barbarie.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »

Fragment din volumul „Armăsarul St. Mawr” (Editura Doina, 1991):

„În umbră zări un frumos cal murg, ale cărui urechi se ascuţeau spre vârf ca nişte săbii deasupra capului său gol, când se întorcea cu eleganţă pentru a privi poarta deschisă. Avea ochi negri şi strălucitori, întrebători şi ficşi şi acel aer de liniştită încordare în atenţie, care trădează animalul primejdios. […]
Lou hotărî pe dată că Rico avea să cumpere acest specimen de rasă. Căci se şi îndrăgostise de St. Mawr. Culoarea lui de aur roşu era fermecătoare! Părea că emană un foc întunecat, nevăzut. Dar în ochii săi negri era un gând ascuns. Ceva îi spunea că St. Mawr nu era fericit. Undeva foarte departe în conştiinţa sa de animal, trăia o ură periculoasă, care putea fi ghicită, un sentiment de ostilitate confuz. Ea înţelese că era sensibil, în ciuda puterii sale sănătoase şi calde, şi nervos, de o nelinişte irascibilă, care-l putea face răzbunător.
– Se preface? întrebă ea.
– După câte ştiu, nu, Lady Carrington. Nu e propriu-zis viclean. Dar îşi are însuşirile sale, cum le are fiecare cal. Dar el e ca şi cum ar fi jupuit undeva. Atinge-i locul acela jupuit şi nu mai poţi răspunde atunci de el.
– Unde-i jupuit? întrabă Lou puţin derutată. Credea că St. Mawr avea undeva o rană fizică.
– E greu de spus, Lady Carrington. Dacă ar fi un om aş spune că e ceva în viaţa lui. Cu un cal nu poate să fie chiar acelaşi lucru. Un cal de rasă ca St. Mawr are nevoie de a fi înţeles şi nu ştiu ca asta să i se fi întâmplat cu cineva. Mărturisesc că eu însumi n-o cred. Dar ştiu că nu e un cal cum sunt ceilalţi şi că trebuie luat într-un anumit fel; aş dori să i se descopere felul, dar nu prea văd cum.
Ea privi strălucitorul cal murg care, cu urechile plecare, cu faţa întoarsă, observa totul, ca şi cum ar fi fost un paratrăsnet.”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »