Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti 2017
Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), cel mai important eveniment autohton dedicat poeziei, are loc în perioada 15-21 mai 2017. Ediția din acest an, ce reunește la București peste 100 de nume importante ale poeziei contemporane, dintre care aproape 50 de oaspeți din străinătate, debutează în forță, cu aniversarea celor 95 de ani de existență PEN România și un recital de poezie Mircea Dinescu.
Continuare »
Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri
Editura Humanitas Fiction aşteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 19:00, la o întâlnire dedicată volumului „Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri” de Mo Yan, prima antologie de proză scurtă publicată în România a scriitorului laureat cu Premiului Nobel pentru literatură în 2012. La întâlnire vorbesc Luminiţa Bălan, profesor universitar, coordonatorul Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti şi traducătoarea cărţii aflate în dezbatere, Florentina Vişan, profesor universitar, traducător şi unul din cei mai apreciaţi exegeţi români ai culturii chineze şi Mugur Zlotea, lector universitar, traducător şi membru al Departamentului de Limbi şi Literaturi Orientale, secţia Chineză a Universităţii din Bucureşti. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Continuare »
Brâncuşi împotriva Statelor Unite
Sâmbătă, 10 decembrie 2016, de la ora 19:30, are loc premiera piesei „Brâncuși împotriva Statelor Unite” la Sala Studio a Teatrului Odeon și este precedată de lansarea cărţii „Brâncuși împotriva Statelor Unite. Carte-program realizată de George Banu”, de Éric Vigner și publicată la Curtea Veche Publishing. Lansarea cărții are loc în prezența ES Ambasadorul Franței în România, domnul François Saint-Paul, a regizorului Éric Vigner, a teatrologului George Banu, a redactorului şef Cătălin Strat (Curtea Veche Publishing), și a artistului plastic Mircea Cantor, realizatorul vizualului pentru acest proiect. În deschidere ia cuvântul doamna Dorina Lazăr, directoare a Teatrului Odeon.
Continuare »
„O aventură” de George Topîrceanu
― E liber, vă rog? întreb eu, din ușă, ca să-mi fac datoria.
În compartiment e o singură doamnă, care ocupă locul de lângă fereastră.
― Mă rog, cu plăcere! răspunde ea.
Îmi arunc valiza, bastonul și pălăria în plasa de bagaje și m-așez pe canapea, cu spatele spre locomotivă și cu fața la cucoană. Măsuța dintre noi e ridicată. Pe măsuță, câteva gazete ilustrate, o poșetă și un maldăr de coji de portocală, dintre care una i-a servit doamnei ca scrumieră.
N-am obicei să fac curte unei persoane necunoscute. Dar când pleci la drum lung, e mai plăcut, oricum, să ai în față o femeie tânără încă, fie și cam plinuță la trup, cu ochii negri și cu gropiță în obrazul stâng, decât o babă sau un ramolit care începe să sforăie de la Chitila și nu se mai oprește până la Bârlad.
Continuare »
Lumea de orez
Editura Humanitas Fiction şi Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti invită publicul miercuri, 9 septembrie 2015, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru o seară dedicată literaturii chineze. Evenimentul debutează cu lansarea, în prezenţa autorului, a romanului „Lumea de orez” de Su Tong, unul dintre cei mai renumiţi scriitori chinezi contemponani, recompensat cu numeroase premii naţionale, precum şi cu Asian Literary Prize în 2009 şi nominalizat, în 2011, la Man Booker Internaţional Prize.
Continuare »